luni, 29 decembrie 2014

Rama Provensala. Despre reproducerea unei rame de epoca (II).


E o rama frusta, nesofisticata, chiar usor primitiva si tocmai de aceea f. greu de reprodus. E ca si cum ai vrea sa imiti in mod credibil scrisul unui om cu patru clase sau sa faci pe idiotul cand nu esti. Totusi, rama aceasta trece drept o rama moderna printre artisti colectionari si pare potrivita in foarte multe situatii.

In vremea lor, ramele astea erau mesterite cu scule manuale iar linia dreapta, unghiul drept si suprafetele netede erau doar atat de dreapte si netede pe cat de treze erau ochiul, mana si dorinta tamplarului care le incropea. In general vorbind,  ramele antice mai vechi de mijlocul secolului XIX nu exceleaza prin detalii precise si geometrii perfecte, ci prin frumusete. Rolul lor era acela de a fi frumoase inainte de orice.

Precizia unghiurilor, muchiilor si suprafetelor produselor moderne sunt cerinte ale fabricarii lor mecanizate si totodata marca oricarui produs realizat mecanic. Din pacate, omul modern, inconjurat fiind doar de lucruri executate industrial, a ajuns sa considere regularitatea,  geometriile impecabile, drept ceva normal, niste ingrediente firesti ale frumosului. Aceasta deformare culturala ridica obstacole majore in intelegerea si pretuirea artei.

Reproducerea unei rame de epoca este cu atat mai valoroasa si mai scumpa cu cat ea reda mai fidel aspectul ramei model. Folosirea acelorasi retete, materiale, scule si tehnologii ofera sansa unei reproduceri de mare calitate. Trebuie spus ca nicio masina/rie moderna nu va putea imita muchiile si suprafetele usor inegale si valurite ale lucrurilor mesterite manual. Sculele manuite manual lasa amprente materiale distinct diferite de cele lasate de uneltele electrice din zilele noastre, cele care ne usureaza munca si reduc considerabil pretul de vanzare al produselor astfel realizate.

Iata mai jos un peisaj grecesc (localitatea Dionissiospolis) inramata intr-o reproducere a ramei de mai sus, rama executata de ROSCA'S SRL,

Un ochi exigent si exersat va sesiza rapid regularitatea muchiilor si suprafetei acestei rame in contrast cu pitoreasca lor sovaire in cazul ramei ce a servit drept model (care la randul ei are niste colturi suspect de bine inchise pentru o rama antica. Probabil a fost restaurata). Neregularitatile acestea provin din tehnologiile manuale folosite la realizarea ramei model. Daca aspectul muchiilor si suprafetelor este dorit a fi reprodus intocmai vom recurge obligatoriu la procedeele si scule manuale precum cele folosite acum 150-200 de ani, iar asta inseamna profilarea manuala a ramei cu ajutorul daltilor si rindelelor profilate (confectionate special in acest scop) in locul circularului si a frezelor electrice. Dar aceasta alegere ar prelungi foarte mult durata de fabricatie si ar presupune meseriasi extrem de bine calificati, ambele cerinte vor scumpi considerabil pretul ramei. Fiecare dintre detaliile autentice pe care dorim sa le replicam exact, comporta o analiza, o decizie si consecinte similare. Asa stand lucrurile n-ar trebui sa mire pe nimeni ca pretul unei reproduceri este mare si ca el va deveni urias pe masura ce va creste si acuratetea ei. Cea mai scumpa repoducere de care am stiinta este o rama pe care a achizitionat-o relativ  recent Metropolitan Museum din New York pentru o suma depasind o jumatate de milion de dollari.

*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  exista TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                            
*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)                                                    
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                        
*                                                                                                                
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 
---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor si firmelor clasice    www.roscas.ro
---------------------------------------------------------------------------



duminică, 21 decembrie 2014

Rama Montparnasse, regina secolului XX. (I)



Ramele Montparnasse se confunda cu istoria locului al carui nume il poarta si cu pleiada de pictori faimosi sau anonimi care au creat si expus acolo pe parcursul primei jumatati a secolului XX. Cum pictura romaneasca datoreaza mai totul scolii franceze, nu e de mirare ca acest gen de rama (cunoscuta in mediile artistice romanesti drept rama Eustatiu Stoenescu) a fost extrem de populara si printre artistii si colectionarii romani de arta.

Inainte de a fi fost consacrate drept "stil istoric", ramele Montparnasse fusesera ramele pictorilor parizieni saraci, pictori care nu-si puteau permite incadrari in rame noi, de calitate.  Ei au inventat o solutie ieftina, neutra, ingenioasa si aplicabila in absolut toate imprejurarile. Rezultatul a fost un nou stil de cadra, unul care pentru prima oara in istoria artelor era definit prin finisarea ramelor, nicidecum prin profilul baghetelor sau prin ornamentatia specifica. Rama Montparnasse, caci despre ea este vorba, a devenit subit preferata artistilor si regina ramelor secolului XX, ea dominand prin longevitate si frecventa orice alt stil nascut in acest secol. 
Despre ce e vorba? Ei bine, pictorii au refinisat si refolosit ramele recuperate de la gunoi. Pentru a estompa personalitatea si stilul acelor rame ei le-au pictat superficial in culori pamantii si au sters proeminentele lor  din loc in loc pentru a sugera patina si a le face mai interesante. Daca vi se pare ca aceasta descriere se potriveste si ramei policrome cunoscute in Romania drept "rama Eustatiu Stoenescu" nu gresiti deloc, ea facand intradevar parte din marea familie a ramelor Montparnasse.

Rama Eustatiu Stoenescu

Dar refinisarea ramelor nu rezolva si diferentele dimensionale inerente dintre ramele de ocazie si picturile de inramat. Problema a fost rezolvata astfel. Se alegea rama cea mai apropiata ca dimensiune iar diferentele erau "acoperite" printr-o insertie (paspartura din lemn) de o culoare alburie. Foarte rar se intampla ca laturile pasparturilor sa fie egale. De cele mai multe ori erau egale intre ele doar laturile opuse.  Rama Montparnasse este asadar orice rama policroma finisata in maniera descrisa mai sus si care are o insertie (paspartura) alburie la interior. Cum la cumpana dintre secolele XIX si XX foarte multe cadre frauntuzesti erau reproduceri mai mult sau mai putin reusite ale faimoasei rame Ludovic al XIV-lea, nu ne mira ca cele mai multe Montparnasse au aerul de rude scapatate ale aceleii faimoase rame. Vezi Fig 1, 2, 3 si 4.
Fig 1

Fig 2

Fig 3

Fig 4

Dupa ce acest "look" a prins si a devenit un "stil nobil" si foarte apreciat, ramele Montparnasse au ajuns sa fie comandate constructorilor de rame care le croiau pe marimea lucrarilor de inramat, le sculptau si le finisau incercand sa pastreze aparenta aceea rufoasa si umila a predecesorilor. Din ramele ieftine de odinioara reproducerile de rame Montparnasse au ajuns nu doar scumpe dar si bine lucrate, solid asamblate si cu insertii corecte, avand toate cele patru laturi la fel de late. Ramele Montparnasse se gasesc din abundenta pe piata si asta explica pretul lor de numai cateva sute de euro "as is". Pentru a putea fi insa refolosite ele trebuie redimensionate si restaurate iar operatiile acestea maresc considerabil pretul final platit pentru o rama originala, ceea ce face ca reproducerea ei sa devina adeseori o alternativa atragatoare.
Stilul Shabby Chic sau Shabby Ellegance din zilele noastre este oarecum inrudit cu Montparnasse si cu Arte Povera.

Vom ilustra mai jos fazele principale ale construirii unei rame Montparnasse pornind de la stilul Ludovic al XIV-lea.

Rama este sculptata in lemn de tei. Cu exceptia ornamentului frontal aducand cu un sir de margele lunguiete, restul ramei este un Ludovic al XIV-le veritabil. Margelele acela pronuntate nu sunt insa din ADN-ul L14.
O vedere de detaliu nu strica niciodata 

Si aceasta rama va primi cateva straturi de gesso inainte de a trece la finisare fara a mai suporta operatiuni de "trezire a ornamentelor" (recut, repasser), asa cum ar fi fost obligatoriu in cazul ramelor Ludovic. Stiind ca vom avea de realizat o rama cu contururi vagi si detalii inecate am evitat daltile si hartia abraziva, folosind in schimb o carpa umeda pentru a netezi putin proeminentele ramei.

Cativa pasi mai la vale rama arata astfel. Cocarda tricolora o foloseam ca sa pot focusa aparatul de fotografiat si a ramas in cadru. Va rog sa remarcati ca insertia  (paspartura) este mascata.  Construind rama de la inceput pana la sfarsit, stiam ca Montparnass-ul are nevoie de insertia respectiva pe care am incorporat-o ramei desi in cadrele originalr (reciclate) aceste insertii erau adaugate in faltul lor pentru a face compatibile ramele cu tablourile de marimi ceva mai reduse.

La finalul operatiilor de finisare rama Montparnasse este in sfarsit gata. In mare. Pentru ca in realitate ea ar mai putea parcurge cateva etape suplimentare daca e necesar un acord cromatic ultrafin  cu lucrarea de incadrat.

Pentru aceasta lucrare am executat doua rame Montparnasse in doua variante de finisare diferite. Prima are ornamentele mai marunte si rmai ordonate si e vopsta policrom iar a doua, vezi mai jos, are ornamente mai masive si mai alungite si a fost si argintata. Reflexele metalice pe care le puteti remarca provin de la foita de argint patinata chimic. Clientul a preferat a doua rama. 



---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a executa orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor istorice    www.roscas.ro
---------------------------------------------------------------------------


vineri, 31 octombrie 2014

De ce nu mai au pret goblenurile?


De ce nu mai au pret goblenurile? Din aceleasi motive pentru care, in general vorbind, putine bunuri manufacturate (inclusiv ramele) isi mai mentin astazi pretul (exceptand creatiile unicat sau cele exclusiviste), iar faptul asta are legatura cu cererea si oferta, mecanismul implacabil al pietei:
    1) diminuarea sau disparitia cererii
    2) lucrurile respective pot fi produse astazi aproape identic, sau chiar mai bine, in mod industrial.
Ma tem ca nu toti cititorii mei vor fi incantati si cu atat mai putin convinsi cu un raspuns atat de laconic. Si atunci vom detalia putin mai mult subiectul.

Cateva scurte lamuriri. Simplificand mult faptele, voi spune ca lucrurile iesite din mainile omamenilor sunt bunuri daca ele folosesc la ceva, adica le sunt utile. Bunurile care sunt instrainate prin schimburi se numesc marfuri. Ele sunt dobandite pe piata prin schimburi in natura sau bani. Intentionat n-am zis "la" piata, ci "pe" piata  pentru ca piata e un concept abstract mai vast,  nu doar locul acela unde se strang targovetii in asteptarea clientilor lor. Piata este oriunde producatorul se intalneste cu cumparatorul pentru a schimba marfuri intre ei. Daca schimbul se efectueaza in natura el se numeste troc. Daca cumparatorul ofera si vanzatorul accepta o suma de bani in schimbul bunului-marfa (banii sunt si ei o marfa) atunci vorbim despre un proces de vanzare-cumparare iar suma respectiva se cheama pret.

Daca vi se pare ca pretul este o marime fluida, din moment ce el este stabilit prin intelegerea partilor, in functie de conditiile concrete ale pietelor locale respective,  sa stiti ca aveti dreptate! Pretul este un "animal" viu care difera de la un loc la altul chiar daca se refera la unul si acelasi produs. El creste si scade in functie de actiunea conjugata a cererii si ofertei pe fiecare piata in parte. Daca cererea scade, pretul va scadea si el. Daca ea creste brusc, pretul va creste si el si va ramane ridicat pana cand unul dintre ofertanti (concurenti) il va reduce voluntar, de exemplu ca urmare a folosirii unor tehnologii noi, mult mai performante. La randul ei, oferta saracacioasa si o cerere mai mare fac sa creasca preturile si invers, o oferta mai mare decat cererea inseamna scaderea preturilor.

Dar unde se situeaza marfa "goblen" pe piata de wall decor a zilelor noastre? Pentru a putea raspunde la aceasta intrebare sa analizam mai intai niste trenduri vizibile si cu ochiul liber.

Locuinta contemporana nu mai este spatiu de primire si socializare care era in trecut. Prietenii nu mai sunt invitati acasa, nu se mai organizeaza vizite, mese, aniversari si revelioane in cadru privat, ci doar in spatiul public, la restaurant si hotel. Prin urmare, locuinta devine treptat teritoriu privat dedicat exclusiv odihnei si intimitatii iar in aceasta situatie mentinerea si decorarea interiorului inceteaza de a mai fi considerate puncte de prestigiu personal necesitand cheltuieli majore. Tablourile, statuetele, bibelourile, vitrinele si bibliotecile care impodobeau odinioara spatiile de primire au ramas fara admiratori si de aceea nu se mai bucura de aprecierea si cautarea de altadata. Exceptie fac colectionarii. Locuintele moderne, spatioase sau stramte, sunt golas mobilate, simplu si ieftin decorate din necesitate, nu pentru ca asa au hotarat designerii si arhitectii, ci pentru ca viata moderna ne conduce in aceasta directie. Frunzariti revistele specializate in amenajarea si decorarea interioarelor si numarati cate tablouri zariti pe pereti si ce fel de tablouri sunt ele.  La acest tip de interioare s-a ajuns prin convergenta multor factori tinand de progresul tehnologic si social.  Vremea spatiilor inghesuite mobilate si decorate opulent, in stil ostentativ cult si pretios, de grija "parerii musafirilor", a apus. Gusturile estetice desuete pseudo-victoriene care alimentau candva nevoia nesatioasa de noi si noi bibelouri, tomuri, uleiuri si goblenuri romantice tin si ele de aceasi perioada. Cererea de goblenuri s-a prabusit laolalta cu cererea pentru tot ce insemna acel gen de decor interior.

La randul ei oferta de goblenuri a cunoscut transformari dramatice in ultimele decenii, niciuna dintre ele nelucrand in sensul mentinerii sau sporirii valorii acestui gen de lucrari.  Goblenul a incetat sa mai fie o arta in care se foloseau acul si atele vopsite, dupa nevoi, pentru a reda cu multa truda si cu talent niste imagini abia vizibile pe etamina pictata manual. In trecut un goblen bun era un unicat obtinut cu mare risipa de talent, la realizarea lui contribuind un tesator de etamina, un pictor si o persoana talentata avand cel putin simtul culorilor foarte dezvoltat si care practic picta, stergea si repicta cu acul si atele o imagine artistica abia vizibila. Cusutul si descusutul, coloratul atelor in nuantele dorite faceau ca goblenurile reusite sa respire nu doar truda dar si talent iar preturile reflectau aceasta reusita. Intre timp industria goblenului a avut grija sa puna orice persoana rabdatoare si meticuloasa in pozitia de a savarsi un goblen fara a mai avea nevoie de talent, de interpretari si ezitari, de vopsiri si retusari ci doar de rabdare si precizie. Industria a creat mii si mii de  kituri identice cuprinzand diagrame precise si atele necesare realizarii lucrarii. Tehnologic exista posibilitatea de a "coase" goblenuri impecabile pe masini coordonate prin calculator, dar asta ar insemna milioane de kitschuri extrem de ieftine si fara cerere pe piata. Si atunci s-a luat cu buna stiinta o decizie perfida de marketing si anume realizarea de kitschuri cu mainile unor persoane care vor deveni dependente de aceasta ocupatie si, neputand vinde, vor sfarsi prin a coase doar pentru sine. Caracterul kitscos al goblenului in zilele noastre este garantat de felul mecanic in care se prelucreaza si se multiplica imaginile si atele necesare, de tehnologia prin care se garanteaza obtinerea unor rezultate similare intr-un context in care talentul devine inutil si nerasplatit. Faptul ca la realizarea unui goblen se trudeste nesfarsite ore isi pierde orice relevanta din punct de vedere al pretului atunci cand lucrarea realizata este una dintre zecile de mii de lucrari similare care puteau fi, tehnologic vorbind, realizate mai usor si mai ieftin si altfel.
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  exista TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                            
*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)                                                    
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                        
*                                                                                                                  
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 
---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor si firmelor clasice    www.roscas.ro
---------------------------------------------------------------------------





vineri, 10 octombrie 2014

NOU CONCURS CU PREMII ROSCA' S PE FACEBOOK

NOU  CONCURS  CU  PREMIUL  de 500 USD in PRODUSE si SERVICII  ROSCA'S.
Castigatorul acestui concurs va deveni acela dintre dvs. care va dovedi ca e atat de bine familiarizat cu ramele ROSCA'S incat le poate recunoaste atunci cand le vede pe internet. Nu e un concurs usor, dar nici  premiul pus la bataie nu este unul de duzina.

DATELE si TERMENII CONCURSULUI.

1) Concursul incepe Vineri, 10 Octombrie si e deschis timp de 10 zile, pana Dumineca 20 Octombrie 2014.

2) Aveti ocazia sa recunoasteti ramele noastre printre fotografiile postate pe pagina de Facebook a d-lui David Poutre, proprietarul unui atelier de rame din Boston. Adresa acestei pagini este urmatoarea https://www.facebook.com/DavePoutre

3) Cercetati cu atentie acel site si cand credeti ca ati recunoscut rama sau ramele ROSCA'S intr-o imagine anume dati un share pe peretele dvs. acelei/lor imagini si la explicatii scrieti  "rame Roscas".

4) In final imi veti trimite un mesaj privat pe facebook mentionand cate imagini ati gasit si publicat pe peretele dvs in felul acesta. Mesajul acela va va identifica drept participant in concurs si mesajul trebuie sa-mi parvina pana cel tarziu Dumineca 20 Octombrie 2014 pentru a putea fi luat in calcul.

5)  Eu voi vizita pagina fiecarui participant pentru a verifica acuratetea selectiilor dvs. si voi da "Like" la acele poze care sunt corect atribuite. Daca nu suntem deja prieteni FB nu o voi putea face si deci va trebui sa ne inprietenim pe Facebook macar pe durata concursului. Daca nu doriti sa ramanem prieteni, dupa terminarea concursului, puteti oricand si fara suparare sterge numele meu de pe lista prietenilor dvs. Dar pe durata concursului, daca vreti sa participati la el, e nevoie sa fim prieteni.

6) Castigatorul concursului va fi declarat cel care a recunoscut si share cele mai multe fotografii in care a recunoscut corect produsele ROSCA'S.

7) Castigatorul dobandeste un vaucher in valoare de 500 dollari cu termen de valabilitate nelimitat. Cu acest vaucher el, sau cel care il va prezenta o singura data, va beneficia, la propria alegere, de produsele si serviciile profesionale ale firmei Roscas's SRL din Craiova.

Va multumesc cu anticipatie pentru in teresul si participarea dvs in concurs si va doresc SUCCES!!!

Cornel Rosca,
ROSCA'S SRL
www.roscas.ro


*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  exista TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                            
*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)                                                    
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                        
*                                                                                                                                      
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 
---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor si firmelor clasice    www.roscas.ro
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

vineri, 3 octombrie 2014

Capitalizarea insuficienta si urmarile ei



Mi se intampla destul de des sa constat ca firma stradala este ultimul lucru la care se gandeste intreprinzatorul roman prins in febra pornirii unei noi afaceri. Dincolo de lipsa de orizont si de intelegere a rolului firmelor publicitare, lipsuri care pot fi rapid corectate printr-o dsicutie cu clientul, ceea ce ma deprima este faptul ca, pe cand ajung la mine sa discutam despre firma viitoarei lor afaceri, multi dintre clienti mei sunt deja condamnati sa esueze lamentabil.

Ce ma determina sa pun un asemenea diagnostic sever si cum ii depistez pe acesti oameni? Simplu! Pe cand ajung sa comande firma ei au epuizat deja resursele financiare pe care se bazau in aventura respectiva. Si nu joaca teatru. Chiar sunt disperati sa gaseasca banii pentru terminarea lucrarilor sau, inca si mai rau, datoreaza deja proprietarului o chirie sau doua inainte chiar de a fi deschis usa localului lor pentru clienti. Or trebuie subliniat ca cel mai vulnerabil an din viata unei firme este primul an si ca cea mai raspandita cauza a esecului firmelor noi o reprezinta SUBCAPITALIZAREA, adica lipsa fondurilor suficiente pentru a pune la apa si a mentine la suprafata o afacere noua timp de un an de zile. Este statistic ca peste 80% dintre afacerile noi esueaza si este la fel dovedit ca o afacere noua nu produce profit mai devreme de 6-12 luni. Pentru a ajunge sa recoltezi ceea ce ai semanat e nevoie sa dispui de mijloace financiare suficiente pentru a traversa procesul acesta lent de ridicare in picioare si de urnire a unui business nou.

Capitalizarea suficienta este prima regula a pornirii unei afaceri si ea este adesea ignorata. Pentru a compensa o capitalizare insuficienta va fi nevoie de volume uriase de munca proprie si de echipa, de sacrificii de necrezut, precum si de nesfarsite resurse de noroc ordinar si extraordinar. V-o spune unul care a crezut si el ca poate porni o afacere sfidand primele doua legi ale businessului: (1) capitalizarea suficienta si (2) nu se fac afaceri cu rudele si prietenii. Nu ma intrebati cati ani am pierdut din cauza aceasta pana am putut spune ca m-am desprins de zona pericolelor aflate la tot pasul, ce munca de rob a trebuit sa depun, cat am suferit impreuna cu familia mea si de cat noroc chior am avut nevoie si, din fericire, am avut parte ca sa evit primejdiile inerente inceputului. Prin urmare nu va vorbesc din carti, ci din experienta proprie de  veteran al luptei cu resursele precare si de catar ignorant si infatuat. 
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  exista TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                            
*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)                                                    
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                        
*                                                                                                                                       
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 
---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor si firmelor clasice    www.roscas.ro
---------------------------------------------------------------------------

sâmbătă, 20 septembrie 2014

Pretul artei sau arta inecarii la mal?


Trecui astazi, seara tarziu, pe la la Galeriile Fondului Plastic din oras sa vad cine si ce lucrari mai expune. Erau acolo un numar de uleiuri cu peisaje venetiene, avand fasii de placaj brut capsate pe marginile panzelor, cu intentia vadita de a mima niste rame minimaliste.  Intr-un alt colt al galeriei aceasi autoare expunea niste schite mititele in penita si tus inramate nepretentios dar corect. Printre acestea din urma erau cinci sau sase lucrari marcate cu buline rosii indicand faptul ca ele au fost deja vandute sau arvunite de catre cumparatori.

E oare intamplator faptul ca toate lucrarile "imbulinate" erau din grupul schitelor? N-as crede asta. Si atunci care ar putea fi motivul succesului lor? Ni se ofera doua  explicatii posibile.

1) schitele erau mai marunte si mai ieftine decat uleiurile.
Acesta este o justificare puerila care evita sa constate ca cele mai mici si ieftine dintre uleiuri nu-si gasisera nici ele cumparatori. O asemnea explicatie este total irationala, comparand preturile unor obiecte diferite atat ca natura cat si ca gabarit. E ca si cum am pretinde ca prunele se vind mai bine decat merele pentru ca pruna este mai mica si mai ieftina decat marul.

2) cele doua genuri de lucrari erau prezentate cumparatorilor in mod diferit. 
Spre deosebire de uleiuri, schitele erau inramate decent, nu fixate in pioneze pe perete. Cu alte cuvinte erau obiecte TERMINATE, gata de a fi folosite ca atare, fara a mai pune proprietarii in NEPLACUTA situatie de a trebui sa consume timp, nervi si bani cu inramarea lor.

Cine s-ar gasi sa cumpere o masina fara caroserie si fara parbrize doar pentru ca e mai ieftina cu valoarea pieselor lipsa!? Masina aia trebuie vanduta la o fractiune din pretul ei firesc pentru a-si gasi totusi un cumparator dispus sa se ocupe el de ceea ce a fost lasat neterminat. Exact aceasta gresala o comite si artistul roman. El nu-si ispraveste marfa estetica pe care o ofera spre vanzare si prin urmare vinde greu si doar pe bani putini. Inramand prost sau renuntand la inramare el face o falsa economie. Este economia celui care se ineaca atunci cand ajunge la mal.

..............................................
Redau mai jos ujn fragment dintr-un dialog avut pe FB la acelasi subiect. 

"Karol, artistul trebuie si el sa traiasca, adica sa-si vanda munca. Poate vinde arta sau poate avea un job si in cazul din urma isi va vinde forta de munca la fel ca oricare alt muncitor. Preferabil ar fi sa traiasca din ceea ce face cu talent si pasiune, adica din arta. Si da, exista o piata a artei care nu coincide cu piata de carne sau de legume si fructe, asa ca nu este nimic degradant in vinde produsele de arta. La modul ideal produsele de arta se vor vinde si revinde in chip repetat, mult timp dupa disparitia creatorilor lor.
Fiind vorba oricum despre o piata aglomerata, foarte aspra si extrem de competitiva, ce rost are sabotarea succesului prin mimarea, omiterea sau refuzul prestarii unor lucrari necesare?! E ca si cum te-ai anestezia singur, la dentist, pentru ca stomatologul refuza sa cumpere anestezice ca sa tina pretul extractiei cat mai scazut cu putinta. Cum faci sa nu trebiuiasca sa inramezi decat lucrarile care se vand este O ALTA POVESTE si ea tine de inventivitate si si insusirea unor deprinderi noi. Numele ei este "inramarea virtuala" (vezi http://rameroscas.blogspot.ro/2014/04/internetul-galeria-virtuala-cu-vanzare.html?showComment=1397477555281#c5954328846564230650). 





*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  exista TREI BLOGURI, o PAGINA FB  si UN WEB SITE "ROSCA'S"
*                 2) Firme publicitare Roscas     (blog specializat)
*                 3) Restaurari rame antice        (blog specializat)    
                   4) Face Book Rame Rosca's     (pagina de Face Book)                             
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                        
*                             
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 

---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor.    www.roscas.ro





duminică, 14 septembrie 2014

Personalizarea sau integrarea tematica a ramelor cu tablourile pe care le incadreaza



Unele tablouri, poate chiar toate, se preteaza la incadrari tematice si/sau macar cromatice. O inramare tematica este aceea care incearca sa continue sau sa completeze povestea ori atmosfera tabloului, in contrast cu incadrarile simple si neutre constand din imbinarea a patru baghete cat mai putin remarcabile cu putinta.  Ultimul gen de inramare este insa painea alba a tuturor rameurilor neaveniti, care nu vor bataie de cap, dar care au avut succes in a manipula blatant orgoliul excesiv al artistilor spre convingerea ca "rama trebuie sa fie cat mai banala si mai anemica pentru ca nu cumva sa concureze cu tabloul".  Desi curajosi, inovatori si rebeli de felul lor, nu exista o prejudecata mai rapid si mai negandit insusita de catre artisti decat aceea ca pictura lor ar putea fi concurata de rame.

Eu nunul cred ca rama imbraca si completeaza tabloul in slujba caruia se pune si pe care nu are cum sa-l concureze pentru simplul motiv ca cele doua sunt de neconfundat si de necomparat, nicidecum de preferat unul in dauna celuilalt. Prin urmare ma simt liber sa imaginez rame noi din placerea de a integra si personaliza cat mai temeinic ramele pe care le construiesc cu tablourile lor. De aceea ramele si inramarile mele sunt atat de deosebite, ele fiind concepute special pentru fiecare lucrare in parte. De ce aleg acest drum dificil? Pentru ca pot si pentru ca vreau sa ajut opera artistului sa fie remarcata, bine conservata si prezentata prin vrenurile ce vor veni dupa noi.

Sa luam cateva exemple concrete pentru a ilustra inramarea tematica pe care, evident, nu am inventat-o eu, dar al carei partizan sunt.

Iata pentru inceput un simplu goblen reprezentand un cap de Crist. El putea fi "impachetat" si expediat rapid intre patru bete aurii cu un pass partout  care sa faciliteze trecerea de la ceva semnificativ (imagiunea cristica) spre un corp irelevant si strain (rama). Dara asta  se chema inramarea de mantuiala. Cu putina imaginatie putem produce o rama anume care sa continue in plan simbolistic mesajul si tensiunea personajului Cristos. Asa s-a nascut rama incrustata de mai jos pentru goblenul dnei Chinie Florentina.
Din punct de vedere tehnic nu puteam gasi o rama mai simpla decat aceasta in tot "arsenalul ROSCAS". Dar ce inspirata alegere! Ornamentul incrustat si plantat pe mijlocul laturilor descrie o cruce in spatele Mantuitorului. Mai mult, designul celtic al ornamentului, atunci cand nu este pus in evidenta decat prin relief, adica prin lumini si umbre, continua sa impunga precum coroana de spini a carei prelungire pare a fi. Lemnul lovit, incrustatiile trudnice, crucea, spinii sunt toate simboluri cristice perfect potrivite cu subiectul.

Sa consideram acum si un alt exemplu, o rama uriasa care incadreaza un tablou de Eustatiu Stoenescu, numit "Satra [de tigani]". O rama opulenta ar fi fost nu doar nepotrivita dar si indecenta prin comparatie cu subiectul tabloului. In schimb  o rama lata din lemn cu un profil cuminte acoperit cu tabla de cupru batuta cu ciocanul este cum nu se poate mai "tiganeasca". Rama si tabloul sunt meniti si se merita unul pe celalalt.

Sa privim in continuare un tablou fluvial de Mihai Olteanu. Designul ramei trimite subtil la odgoane si la ochiul marinaresc, simboluri evident asociate temei tabloului.

Pana si un tablou cu flori poate fi privit in aceeasi cheie, asa cum se intampla cu florile pictate de Calin Artimescu mai jos.

Iata si un exemplu ilustru, "Cleopatra" de Alma Tadema. Tabloul este inramat intr-un tabernacul masiv care respira "Egiptul faraonic" prin toti porii sai.





Revenim la ramele construite de ROSCA'S printr-o interpretare personala a ramei tabloului "Miriam's Song of Preise" de Wilhelm Hensel. Tema tabloului este bucuria evreilor scapati din Egypt si rama are si ea tonuri si somptuozitati egiptene in cheie neoclasica engleza de secol XIX. Goblenul in 124 de culori si cu diametrul de 69 cm a fost cusut de dna, Elena Zidaru.

Daca va imaginati ca doar ramele tablourilor figurative pot fi integrate cu lurarea pe care o incadreaza mai cugetati odata si dupa ce veti vedea urmatorul exemplu din seria aleasa sa ilustrese discutia de astazi. E vorba despre un tablou de-al pictorului Silviu Barsanu, tablou caruia i-am oferit o frumoasa si neobisnuita rama finisata in foita de cupru. Tabloul de mici dimensiuni a fost inramat superficial, asa cum obisnuiesc s-o faca toti artistii (in stanga). Cum mi s-a parut ca artistul a intentionat el insusi sa integreze rama in tabloul lui, am pastrat si rama originala si am continuat orizontul acelei lucrari in noua rama.


Si pentru ca subiectul ar fi prea sarac fara a aduce in sprijinul meu si lucrarile a doi prieteni americani inchei cu lucrari semnate Bronislau Januliis



respectiv Baer Charlton.




Este inutil sa mai demonstam evidenta ca surpriza pe care ramele personalizate le provoaca privitorilor, departe de a diminua vizibilitatea si meritele tablourilor pe care le incadreaza, le detaseaza viguros din multimea coplesitoare a celorlalte lucrari tanjind dupa atentie si o justa apreciere si le impune memoriei publicului. Mai departe tablourile se afirma si se ofera singure evaluarii artistice potrivit propriilor merite.

*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  exista TREI BLOGURI, o PAGINA FB  si UN WEB SITE "ROSCA'S"
*                 2) Firme publicitare Roscas     (blog specializat)
*                 3) Restaurari rame antice        (blog specializat)    
                   4) Face Book Rame Rosca's     (pagina de Face Book)                             
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                        
*                                             
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 

---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor.    www.roscas.ro
--------------------------------------------------------------------------- 

vineri, 12 septembrie 2014

Super-Rama construita sub cerul liber.

Rama tabloului "Satra" de Eustatiu Stoenescu a fost construita "tiganeste", sub cerul liber, in curtea atelierului ROSCA'S, deoarece altfel mi-ar fi blocat complet atelierul si n-ar mai fi putut fi scoasa nici pe usa si nici pe fereastra. Muzeul de Arta Craiova este proprietarul lucrarii.
Rama ROSCA'S soseste la Muzeul de Arta Craiova, locatia ei pentru secolele ce vor veni.

 Scena cu tigani. Rama a fost gandita "tiganeste" si acoperita cu foi de cupru lucrate din ciocan si patinate chimic. Rama masoara 4,2 m in lungime, profilul ei este lat de 27 cm. E nevoie de minimum 6 persoane ca sa fie urnita.


Detaliu de colt rama pentru tabloul "Satra" de Eustatiu Stoenescu. Remarcati fasiile din tabla de cupru care invelesc corpul din lemn al ramei. Rama a fost construita ca un monolit. Nu are patru laturi imbinate. A fost "zidita" din bucati de lemn lipite intre ele asa cum o casa este ridicata din caramizi si mortar. Pe panoul neted de la interiorul ramei, intr-un loc discret puteti observa marca ROSCA'S stantata in metalul ramei. Fiind un monolit, rama de fata nu poate fi dezmembrata ci doar DEMOLATA. Realizarea unei rame de aceasta marime a solicitat intreaga imaginatie tehnica si experienta pe care am adunat-o in trei decenii de viata dedicata ramelor. 

*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  exista TREI BLOGURI, o PAGINA FB  si UN WEB SITE "ROSCA'S"
*                 2) Firme publicitare Roscas     (blog specializat)
*                 3) Restaurari rame antice        (blog specializat)    
                   4) Face Book Rame Rosca's     (pagina de Face Book)                             
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                        
*                                                        
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 

---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor.    www.roscas.ro
--------------------------------------------------------------------------- 
 


luni, 8 septembrie 2014

Cat costa restaurarea unei rame?

Redau mai jos ideile principale asa cum au fost ele formulate in raspunsul pe care l-am adresat unui potential client care imi solicita pretul aproximativ al restaurarii unei rame pe baza unui grup de 4 fotografii trimise prin email.


".....Exista o similitudine pronuntata intre restaurarea ramelor si tratarea bolnavilor de catre doctor. Asa cum e imposibil de ajuns la un diagnostic corect fara a dezbraca, consulta si scana pacientul, nici eu nu pot ghici toate afectiunile de care sufera rama dvs in afara celor evidente din imaginile trimise de dvs.

Restaurarea COMPLETA a unei rame inseamna adresarea tuturor afectiunilor ei, aparente si ascunse. De cele mai multe ori insa, din cauza unor constrangeri bugetare, la cererea proprietarilor ramele sunt restaurate PARTIAL sau doar COSMETIC, adica li se remediaza temeinic (in primul caz) sau doar superficial (in vel de-al doilea caz) unele dintre cele mai suparatoare simptomele ale "bolilor" de care sufera ele.

Prin urmare, in cazul restaurarii unei rame este gresit sa ma intrebati cat costa aceasta. Mai corect ar fi sa va intreb eu ce buget doriti sa alocati pentru restaurarea ramei dvs. sau care dintre defectele ei aparente sunt cele mai suparatoare in ochii dvs si le doriti remediate. Daca imi veti preciza un buget anume, eu va voi putea trata rama in limitele acelui buget incepand cu cele mai suparatoare dintre defectele ei vizibile. Daca imi listati defectele pe care le doriti remediate atunci eu va voi putea oferi un pret APROXIMATIV, avand in vedere ca o fac bazandu-ma doar pe niste fotografii si nu pe o inspectie reala si amanuntita a ramei de restaurat.

Ca o nota secundara, rama dvs imi pare ca a fost candva vopsita cu bronz si ca sub invelisul acesta se ascunde finisarea ei reala in foita de Schlagmetal (foarte probabil) sau chiar de aur (mai putin probabil). Poate ca dvs nici nu o cunoasteti si pretuiti decat altfel finisata si nu va doriti ca prin restaurare sa o readucem la aspectul ei original. Aceasta decizie a dvs. ar fi de natura sa simplifice procedurile de urmat si sa reduca costurile de restaurare cu niste consecinte precise pe planul aspectului final al lucrarii. Dar aspectul original al ramei nu intra pe lista celor mai suparatoare si presante dintre defectele de remediat asa cum sunt, de exemplu, reimbinarea ramei si completarea partilor ei lipsa. Insa odata reconsolidate imbinarile si refacute partile lipsa ale ramei eu trebuie sa stiu daca doriti sa intram in profunzime si sa "decopertam" coaja de vopsea, redand ramei aspectul sau original, sau daca, dimpotriva, doriti sa perpetuam mutilarea vopsirii cu bronz si sa acopar si eu portiunile restaurate cu o vopsea similara ca nunata si luminozitate. Eu va pot oferi cele mai corecte sugestii si recomandari dar in final dvs. decideti calea de urmat."

*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  exista TREI BLOGURI, o PAGINA FB  si UN WEB SITE "ROSCA'S"
*                 2) Firme publicitare Roscas     (blog specializat)
*                 3) Restaurari rame antice        (blog specializat)    
                   4) Face Book Rame Rosca's     (pagina de Face Book)                             
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                        
*                                                         
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 

---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor.    www.roscas.ro
---------------------------------------------------------------------------