Se afișează postările cu eticheta goblenuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta goblenuri. Afișați toate postările

vineri, 31 octombrie 2014

De ce nu mai au pret goblenurile?


De ce nu mai au pret goblenurile? Din aceleasi motive pentru care, in general vorbind, putine bunuri manufacturate (inclusiv ramele) isi mai mentin astazi pretul (exceptand creatiile unicat sau cele exclusiviste), iar faptul asta are legatura cu cererea si oferta, mecanismul implacabil al pietei:
    1) diminuarea sau disparitia cererii
    2) lucrurile respective pot fi produse astazi aproape identic, sau chiar mai bine, in mod industrial.
Ma tem ca nu toti cititorii mei vor fi incantati si cu atat mai putin convinsi cu un raspuns atat de laconic. Si atunci vom detalia putin mai mult subiectul.

Cateva scurte lamuriri. Simplificand mult faptele, voi spune ca lucrurile iesite din mainile omamenilor sunt bunuri daca ele folosesc la ceva, adica le sunt utile. Bunurile care sunt instrainate prin schimburi se numesc marfuri. Ele sunt dobandite pe piata prin schimburi in natura sau bani. Intentionat n-am zis "la" piata, ci "pe" piata  pentru ca piata e un concept abstract mai vast,  nu doar locul acela unde se strang targovetii in asteptarea clientilor lor. Piata este oriunde producatorul se intalneste cu cumparatorul pentru a schimba marfuri intre ei. Daca schimbul se efectueaza in natura el se numeste troc. Daca cumparatorul ofera si vanzatorul accepta o suma de bani in schimbul bunului-marfa (banii sunt si ei o marfa) atunci vorbim despre un proces de vanzare-cumparare iar suma respectiva se cheama pret.

Daca vi se pare ca pretul este o marime fluida, din moment ce el este stabilit prin intelegerea partilor, in functie de conditiile concrete ale pietelor locale respective,  sa stiti ca aveti dreptate! Pretul este un "animal" viu care difera de la un loc la altul chiar daca se refera la unul si acelasi produs. El creste si scade in functie de actiunea conjugata a cererii si ofertei pe fiecare piata in parte. Daca cererea scade, pretul va scadea si el. Daca ea creste brusc, pretul va creste si el si va ramane ridicat pana cand unul dintre ofertanti (concurenti) il va reduce voluntar, de exemplu ca urmare a folosirii unor tehnologii noi, mult mai performante. La randul ei, oferta saracacioasa si o cerere mai mare fac sa creasca preturile si invers, o oferta mai mare decat cererea inseamna scaderea preturilor.

Dar unde se situeaza marfa "goblen" pe piata de wall decor a zilelor noastre? Pentru a putea raspunde la aceasta intrebare sa analizam mai intai niste trenduri vizibile si cu ochiul liber.

Locuinta contemporana nu mai este spatiu de primire si socializare care era in trecut. Prietenii nu mai sunt invitati acasa, nu se mai organizeaza vizite, mese, aniversari si revelioane in cadru privat, ci doar in spatiul public, la restaurant si hotel. Prin urmare, locuinta devine treptat teritoriu privat dedicat exclusiv odihnei si intimitatii iar in aceasta situatie mentinerea si decorarea interiorului inceteaza de a mai fi considerate puncte de prestigiu personal necesitand cheltuieli majore. Tablourile, statuetele, bibelourile, vitrinele si bibliotecile care impodobeau odinioara spatiile de primire au ramas fara admiratori si de aceea nu se mai bucura de aprecierea si cautarea de altadata. Exceptie fac colectionarii. Locuintele moderne, spatioase sau stramte, sunt golas mobilate, simplu si ieftin decorate din necesitate, nu pentru ca asa au hotarat designerii si arhitectii, ci pentru ca viata moderna ne conduce in aceasta directie. Frunzariti revistele specializate in amenajarea si decorarea interioarelor si numarati cate tablouri zariti pe pereti si ce fel de tablouri sunt ele.  La acest tip de interioare s-a ajuns prin convergenta multor factori tinand de progresul tehnologic si social.  Vremea spatiilor inghesuite mobilate si decorate opulent, in stil ostentativ cult si pretios, de grija "parerii musafirilor", a apus. Gusturile estetice desuete pseudo-victoriene care alimentau candva nevoia nesatioasa de noi si noi bibelouri, tomuri, uleiuri si goblenuri romantice tin si ele de aceasi perioada. Cererea de goblenuri s-a prabusit laolalta cu cererea pentru tot ce insemna acel gen de decor interior.

La randul ei oferta de goblenuri a cunoscut transformari dramatice in ultimele decenii, niciuna dintre ele nelucrand in sensul mentinerii sau sporirii valorii acestui gen de lucrari.  Goblenul a incetat sa mai fie o arta in care se foloseau acul si atele vopsite, dupa nevoi, pentru a reda cu multa truda si cu talent niste imagini abia vizibile pe etamina pictata manual. In trecut un goblen bun era un unicat obtinut cu mare risipa de talent, la realizarea lui contribuind un tesator de etamina, un pictor si o persoana talentata avand cel putin simtul culorilor foarte dezvoltat si care practic picta, stergea si repicta cu acul si atele o imagine artistica abia vizibila. Cusutul si descusutul, coloratul atelor in nuantele dorite faceau ca goblenurile reusite sa respire nu doar truda dar si talent iar preturile reflectau aceasta reusita. Intre timp industria goblenului a avut grija sa puna orice persoana rabdatoare si meticuloasa in pozitia de a savarsi un goblen fara a mai avea nevoie de talent, de interpretari si ezitari, de vopsiri si retusari ci doar de rabdare si precizie. Industria a creat mii si mii de  kituri identice cuprinzand diagrame precise si atele necesare realizarii lucrarii. Tehnologic exista posibilitatea de a "coase" goblenuri impecabile pe masini coordonate prin calculator, dar asta ar insemna milioane de kitschuri extrem de ieftine si fara cerere pe piata. Si atunci s-a luat cu buna stiinta o decizie perfida de marketing si anume realizarea de kitschuri cu mainile unor persoane care vor deveni dependente de aceasta ocupatie si, neputand vinde, vor sfarsi prin a coase doar pentru sine. Caracterul kitscos al goblenului in zilele noastre este garantat de felul mecanic in care se prelucreaza si se multiplica imaginile si atele necesare, de tehnologia prin care se garanteaza obtinerea unor rezultate similare intr-un context in care talentul devine inutil si nerasplatit. Faptul ca la realizarea unui goblen se trudeste nesfarsite ore isi pierde orice relevanta din punct de vedere al pretului atunci cand lucrarea realizata este una dintre zecile de mii de lucrari similare care puteau fi, tehnologic vorbind, realizate mai usor si mai ieftin si altfel.
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  exista TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                            
*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)                                                    
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                        
*                                                                                                                  
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 
---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor si firmelor clasice    www.roscas.ro
---------------------------------------------------------------------------





sâmbătă, 17 noiembrie 2012

ALTFEL DE GOBLENURI



*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  exista TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                            *
*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)                                                       *
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                            *
*                                                                                                                                              *
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 


Vorbind in continuare despre goblenuri si agonia acestui gen, traiesc anticipatia unei bucurii mai vechi pe care nu v-am impartasit-o pana acum deoarece nu aveam siguranta ca asta i-ar interesa si pe altii. Azi nu mai sunt atat de ezitant si de aceea va incredintez urmatoarele ganduri.

Pe mine unul stiu ca m-ar turti complet sa vad niste goblenuri reproducand scene sau, si mai bine, detalii din picturile rupestre de la Altamira!!! La fel de mult m-as bucura sa vad (si chiar sa posed) niste prelucrari goblen dupa tablouri moderne gen Braque sau Picasso. 

Cred sincer ca nu atat arta goblenului a devenit desueta cat subiectele tratate. De prea mult timp goblenu isi extrage inspiratia si a ajuns sa se confunde cu dulcegariile expirate de genul cabanutelor, poienitelor, caprioarelor, copilasilor si ingerasilor diafani, a cascadelor si pasarelelor. Genul acesta de imagini nu le mai regasim astazi decat prin foarte, foarte putine case si, cu rare exceptii, el intruchipeaza ideea de kitsch. Nu spun ca prelucrarile dupa Braque ar fi mai cautate decat goblenurile clasice (nici macar nu stiu sa se fi cusut vreodata asa ceva), dar cu siguranta imaginea braque si chiar cea abstracta este mai potrivita designului interior contemporan decat romantismul galant al goblenurilor traditionale. 

Eu, unul, as saluta cu mult entuziasm (si daca as avea mai multi bani as comanda cu placere) niste prelucrari goblenistice dupa Gustav Klimt (cautati imaginile unor lucrari de Klimt pe Google si apoi spuneti-mi ce credeti despre ideea mea), apoi cateva lucrari cubiste celebre (Braque si Picasso de ex.) si chiar dupa niste lucrari abstracte. Acestea din urma le-as vedea interesante chiar si pe un punct mai mare si mai spornic si neaparat de dimensiuni mai generoase (100 cm si mai bine de atat). 


PS: am o propunere care sper sa tenteze pe careva (sau pe mai multe) dintre voi. Ofer la schimb ramele mele, in dimensiuni si modele la comanda, contra catorva prelucrari goblenistice dupa Klimt, Braque si Picasso. Se ofera cineva?


---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor.    www.roscas.ro
------------------------------------------------------------------
 

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Din nou despre goblenuri. O profetie implinita ...de altii.




*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  exista TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                            
*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)                                                    
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                          
*                                                                                                                                            
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 



Una dintre calitatile mele (nu ca ar fi prea multe) este aceea ca zaresc uneori mai departe decat multi dintre prietenii mei. Darul acesta vine insa la pachet cu fapul ca sfaturile mele bine intentionate cad de cele mai multe ori in urechi fudule, irosindu-se astfel cu totul. Asa au stat lucrurile si cu subiectul originar al acestui topic.

Iata insa ca la doi ani de la prima mea articulare a unui gand de revigorare a artei goblenului (disperant innamolita in reprezentari bucolice si abordari naive ale unor subiecte reluate pana  la epuizare) ma razbuna o stire aparuta astazi, 3 Noiembrie 2012,  in sectiunea de Arte si Cultura a Huffpost-ului, unde este vorba despre "extraordinara realizare artistica a d-nei Cayce Zavaglia" a carei arta va fi expusa in Decembrie la Lyons Wier Gallery din Art Miami. Femeia aceasta face ceea ce va invitam si eu pe voi sa faceti cu doi ani in urma, fara a avea pretentia ca asta inseamna o gaura in cer, respectiv portretizeaza cu acul si ata. Iata cateva dintre lucrarile artistei. Va las sa le analizati si sa visati la pretul acestor lucrari ...neinramate. Va reamintesc ca in acest rastimp ati cusut cu inversunare floricele, cabanute si "copii muciosi" care s-au adaugat altor zeci si sute de floricele, cabanute si copii muciosi greu sau deloc vandabili... si ati ignorat portretele, desi cu totii stim cat sunt ele de pretioase in ochii familiei si cat de mult cheltuiesc unii pentru a-si rasfata copiii, sotiile sau iubitele cu daruri si surprize fara numar. Din pacate cam asta este vocatia romneasca: unde-i bine, vai de mine! Unde-i rau, hop si eu! Sper ca macar exemplul acestei americance sa va fie de mai mult folos decat v-au fost sfaturile mele cu doi ani de zile in urma.


---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor.    www.roscas.ro
------------------------------------------------------------------

luni, 8 noiembrie 2010

GANDURI PENTRU CEI CARE MAI COS GOBLENURI




*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  exista TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                            
*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)                                                    
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                        
*                                                                                                                                           
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  




O radiografie a prezentului

Doamnelor, sper sa admiteti ca arta goblenului trece prin vremuri foarte grele in Romania. Cand goblenele nu se mai cauta si nu se mai vand, asta e semn ca arta goblenului e in mare suferinta si pe cale de disparitie. Crosetatul si tapiseria au intrat deja in istorie in ciuda faptului ca in trecut au cunoscut si ele momente de glorie. Magazinele de unde va cumparati voi atele, panzele si diagramele au contribuit, paradoxal, si ele la degradarea artei goblenuluiui si expedierea ei in zona kitchului prin seriile de dulcegarii pe care le-au pus in vanzare. Aici ma refer la pasarele, piticuti, pisoiasi, ursuleti, mosi si babe, craciunei si craciunite, icoane, copii muciosi, printi si printese pe balcoane sau balansoare, peisaje ferice etc., etc.
Indiferent cat de mult v-ar place voua subiectele respective, trebuie sa fiti de acord cu mine ca nu prea se vand, ori publicul si consumatorii de arta voteaza cu banii, adica ei cumpara ceea ce le place si/sau au nevoie. Ca ne place sau nu, timpurile s-au schimbat. Casele sunt astazi mobilate sumar, aerisit. Si asta nu din cauza saraciei, dimpotriva chiar, din moment ce astfel se prezinta chiar locuintele profesorilor, doctorilor si avocatilor, adica a celor care ar trebui sa va fie clienti, asa cum era cazul cu 30-40 de ani in urma. Doar in apartamentele batranesti si de provincie te mai astepti sa intalnesti goblenuri inramate, macrameuri pe mese si somiere, respectiv vitrine intesate cu bibelouri. As putea sa va scriu romane despre cum si de ce s-a ajuns aici caci am studiat cu atentie fenomenul, fiind si eu afectat de acest trend minimalist, dar nu despre asta vreau sa va vorbesc, ci sa va dau ideea unui produs-goblen care ar putea revigora arta goblenului si pune niste venituri multumitoare in mainile voastre dupa toata truda depusa pana la terminarea unui goblen.

Si o idee care s-ar putea dovedi a fi fost una foarte buna

Indiferent de sinuozitatile modei sau evolutia estetica a interioarelor, oamenii continua sa aiba cateva iubiri si slabiciuni evidente. Ei isi iubesc in chip aparte copiii, parintii, amintirile din tinerete. Va propun sa va orientati eforturile in directia aceasta si sa oferiti goblenuri personalizate, executate la comanda (vanzare sigura), in locul kitchurilor din prezent care asteapta inutil sa-si gaseasca cumparatorii si sfarsesc prin a impodobi propriile voastre apartamente sau prin a fi facute cadouri (nu totdeauna apreciate). Iata mai exact la ce ma refer.
O fotografie artistica, sa zicem a mezinului familiei, poate fi scanata in calculator si, cu ajutorul programului vostru de elaborat diagrame, poate fi tradusa in zone de culori si nuante diferite. Daca lucrati pe o panza buna (nu pe stergarul pe care vad ca il cumparati din "magazinele de specialitate"), adica pe o etamina la un fir si cu ochiuri foarte mici si dese, si daca folositi cat mai multe culori si nuante, rezultatul final va fi un portret de o calitate FOTOGRAFICA impecabil realizat in goblen, adica nu doar o imagine clara si draga cumparatorului, ci chiar o lucrare de arta realizata intr-o maniera clasica si care, bine inramata, va sfida secolele si va fi draga nu doar parintilor, ci si copilului si copiilor acestuia. Ati inteles ideea? Tot ce se cere este o fotografie buna, putina prelucrare pe calculator pentru a elimina detaliile inutile gen crengi, caldaruse si alte jucarioare uitate in cadru, casele sau blocurile din fundal etc., urmate de scanare, diagramare, respectiv cusut si inramat. In aceste imprejurari vorbim de lucrari artistice foarte pretioase si ravnite. Pentru asa ceva puteti cere un pret bun iar munca si arta dvs. vor fi cu adevarat rasplatite. Nu doar copiii, ci si parintii, poza favorita de la nunta, poza favorita a cainelui, pisicii, calului sau masinii, casa de la munte, amintirile din vacanta etc, toate pot fi subiecte numai bune de goblenit si inramat.
Retineti insa ca nu veti face gaura in cer, dimpotriva, va veti rata sansa daca lucrati la punct mare, in culori putine si inramati asa cum va place multora s-o faceti, adica in rame de plastic chinezesti dintre cele mai ieftine si aflate pe toate gardurile. In final voi veti oferi niste obiecte pretioase clientilor vostri iar ei se vor uita la acele obiecte ca la un altar. Nu va prostiti cu lucruri ieftine si nu recurgeti la "inlocuitori si acceleratori". Ah, inca un lucru. Produceti un obiect din acesta plecand de la poza copilului dvs. si dupa ce este gata lucrat si inramat faceti oferte unor categorii avute de oameni (doctorul de famile, stomatologul, avocatul etc), nicidecum vecinilor, colegilor de la servici sau rudelor caci veti trudi degeaba si veti amana momentul in care placerea cusutului si recompensa baneasca se vor intalni in chip fericit pentru dvs.
Poate ca va trebui sa invatati cate ceva despre fotografii digitale sau sa cooperati cu cineva capabil in acest domeniu, dar va promit ca efortul de invatare va merita facut.
Am testat deja ideea pe cunostintele mele si am remarcat mult interes. S-ar parea ca e ceva acolo. In ceea ce va priveste, puteti coase in continuare caprioare si ciupercute, daca va face placere, dar banii vor veni din ceea ce v-am descris eu aici.
Bafta!

 PS: Din cate cunosc, timp de doi ani nimeni nu mi-a urmat sfatul. Astazi, doi ani mai tarziu, la 3 Noiembrie 2012, citesc pe net ca in America va avea loc, la Miami, o expozitie cu lucrarile formidabile ale unei artiste din Florida. Femeia realizeaza portrete ...cu acul si ata!!! Evident ca nu voi pretinde ca femeia mi-a citit blogul, dar va voi marturisi regretul de a nu fi fost (dupa stiinta mea) urmat sfatul pe care vi l-am dat aici. Cititi despre aceast eveniment si vizionati cateva dintre lucrarile cu pricina  AICI


---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor.    www.roscas.ro
---------------------------------------------------------------------------



Reproducerea integrala sau partiala a textelor si imaginilor publicate de Cornel Rosca pe acest blog este strict interzisa fara aprobarea scrisa a autorului (adresa de contact: rameRoscas@aol.com). Va multumesc pentru intelegere.