vineri, 3 februarie 2017

Ce rame restauram si ce rame putem inlocui fara regrete?


Tehnic vorbind, orice rama poate fi restaurata. Restaurarea va fi mai dificila sau mai simpla, de la caz la caz, iar gradul de complexitate va fi reflectat in pretul restaurarii. Prin urmare, atunci cand se decide oportunitatea restuararii unei rame cantarim de fapt costului restaurarii vis a vis de valoarea ramei. 

Unele rame sunt realmente nepretuite si de neinlocuit. Astfel de rame merita orice cheltuiala pemtru a fi salvate si transmise viitorimii. Valoarea unei rame izvoraste din patru surse: 
1) vechimea si ineditul ramei, 
2) acuratetea stilistica, 
3) CV-ul ramei in sine  si 
4) valoarea sentimentala.

Prin vechimea si ineditul ramei inteleg ceva mai mult decat stilurile consacrtate si cele cateva sute de ani de existenta. O rama egipteana de acum 3-4000 de ani este nepretuita, indiferent cum se reflecta ea la gusturile si judecatile noastre actuale. Daca a mai fost construita si dintr-un material rarisim sau neobisnuit atunci cu atat mai speciala si valoroasa devine ea.
Acuratetea stilistica se refera la faptul ca rama apartine si reproduce fidel atributele, caracteristicile unei familii stilistice anume, de exemolu, Ludovic al XIII-lea.
Prin CV-ul ramei in sine inteleg trecutul, istoria ei. Ma gandesc la faptul ca ea ar fi apartinut unui cunoscut personaj istoric sau unei structuri ori organizatii celebre.
Chiar si in absenta atributelor de mai sus o rama poate deveni foarte speciala si valoroasa in ochii proprietarului ei prin ceea ce numesc eu valoarea emotionala, sentimentala. O astfel de valoare are, de pilda, rama unui tablou pe care proprietarul si-l aminteste din cea mai frageda pruncie si care a apartinut familiei sale timp de mai multe generatii. 

In ce ma priveste, restaurare unri rame inseamna mult mai mult decat completarea lacunelor ei cu niste alcatuiri modelate aproximativ si pictate sau aurite, la nimereala, in speranta ca se vor estompa in amnsamblul ramei. Nicidecum. Scoala americana la care m-am format imi impune sa fac imperceptibile dupa restaurare portiunile asupra carora s-a intervenit. Lacunele ramei vor fi completate si aurite perfect. In final privitorul zareste o rama veche aflata in perfecta stare de conservare.

Ramele valoroase se vor restaura obligatoriu atunci cand vor suferi degradari fizice evidente sau ascunse care ameninta integritatea lor. Cu cat intervenim mai prompt pentru restaurarea lor cu atat mai redus va fi frontul de lucru si mai mica suma cheltuita, cu atat mai lunga va fi durata lor de viata si de serviciu. Intarzierea restaurarilor se masoara de obicei in multi ani, chiar in decenii, rastimp in care daunele fizice si chimice nu pot decat sa se acumuleze si sa se agraveze.

Ramele nepotrivite trebuie inlocuite daca adapostesc arta de valoare. De regula ramele inlocuitoare sunt congruente in epoca, stil si valoare cu perioada, stilul si insemnatatea picturilor de incadrat. Atunci cand regula aceasta este incalcata se obtine fie un esec (cel mai adesea) fie un succes rasunator atunci cand efectul obtinut este unul cu totul remarcabil si benefic. Lucrarile de patrimoniu sunt insultate atunci cand sunt incadrate in ramele comerciale, executate din metraje prefinisate, rame de duzina, definitia completa a kitschului (produse industriale cu pretentii de manualitate, bun gust si legaturi cu anume stiluri si epoci istorice). Metrajele de exceptie sunt atat de rare incat nu merita sa ne emotionom la gandul ca am putea avea norocul sa le intalnim. Tot rame nefericit alese sunt si cele incropite manual, dar cu evidenta stangacie si zgarcenie. In cazul lor inabilitatea tehnica si lipsa de calitate a materialelor si manoperei sunt pueril motivate prin intentia stilului "rustic", "chic ellegance" sau minimalist. 
Va invit sa privim cateva exemple de "rame de artist", rame la constructia carora artistii insisi s-au implicat direct, total sau partial. In primul caz, artistul a crezut ca o rama se realizeaza usor, lipind intre ele niste scandurele vopsite. Improvizand si stiind prea putine despre imbinarea lemnului, modul in care el lucreaza in timp si felul in care trebuie ales inainte de a deveni rama, MV a produs cel mai desavarsit esec. 
Chiar asa se aseza liber lucrarea pe suprafata plana a mesei! Nu este niciun trucaj! Cand am fortat planeritatea ramei ea s-a despicat instantaneu, pe diagonala, prilej cu care s-au lasat descoperite si alte defecte de intelegere si executie a ramei, altminteri interesanta si bine proportionata. 
Inchei cu alte doua superbe rame de autor, concepute de pictorul Zemleny despre care pot sa va zic cu siguranta ca-si alege si cumpara singur furnirul din radacina de plop cu care sunt placate ramele sale solid si armonios alcatuite. Nu cred ca dl. Zemleny isi profileaza si construieste singur ramele de la un capat la altul, dar nu ma indoiesc ca el se implica total in constructia lor, decizand profilul, proportiile, placarea si finisarea lor.  Astea sunt rame gandite de un adevarat artist, nu de un meserias oricat de bun ar fi el. Salut cu incantare existenta unor artisti de felul d-lui Zemleny. 

Rame frumoase pe care putini le pot replica si care mi-au servit si mie de inspiratie in cateva randuri. Daca nu intelegeti ineditul si frumusetea acestor rame trebuie sa va operati pe suflet.

----------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL este singura manufactura de rame de calitate muzeala din Romania (www.roscas.ro). De peste doua decenii ramele produse aici sunt livrate lunar clientilor nostri aflati la mii de kilometri distanta, dar si muzeelor si colectionarilor din tara. 

*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * *      
TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                     
3) Restaurari rame antice       (specializat)                                                    
4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                        
                                                                                        
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *