Restaurarea unor rame Aman (partea a II-a). Defecte vizibile si mult mai multe defecte ascunse.

*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  exista TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                            

*                 1) Rame Roscas                        (general)                                                           

*                 2) Firme publicitare Roscas    (specializat)                                                      

*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)                                                    
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                          
*                                                                                                                                            
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 

Trei ecuatii cu trei necunoscute

Cand proprietarul unei rame vechi si deteriorate isi propune sa o restaureze el vrea sa afle raspunsuri multumitoare la trei intrebari

1. Te pricepi s-o faci bine?

2. Cat costa lucrarea? si

3. Cat dureaza?

Din cele trei intrebari la prima este cel mai simplu de raspuns, caci experienta si realizarile anterioare pot fi usor dovedite sau rapid verificate prin cateva telefoane sau email-uri bine tintite. Daca as fi eu cel care cauta sa angajeze un restaurator, m-as uita cu atentie la ceea ce a realizat el in trecut, cu mainile lui, mai degraba decat la diplomele, functiile si articolele publicate. Mult mai greu e raspunsul rapid la celelalte doua intrebari pentru ca costul unei restaurari este, evident, legat de durata si complexitatea ei iar complexitatea si durata, surpriza! raman doua mari necunoscute pana la sfarsit. Cine zice altfel, minte! Sau e hotarat sa procedeze hoteste cu un simplu lift up, un machiaj, indiferent de ce i-ar zice gura.

Uneori (cel mai adesea, din pacate), incorectitudinea restaurarii este dictata chiar de interesele comerciale ale comanditarului lucrarii respective care va insista sa plateasca putin si sa primeasca in schimbul acelor bani o lucrare cosmetica sau o butaforie. O restaurare corecta insa inseamna a repune bunul restaurat in circuitul public sau muzeal pentru cel putin inca o suta de ani, fara alte reparatii sau interventii ulterioare, presupunand ca obiectul cu pricina va fi bine intretinut si ferit de accidente majore (foc, inundatii, cutremure, accidente de transport etc.).

Defecte vizibile si defecte ascunse

Dificultatea aprecierii complexitatii si implicit a duratei lucrarilor de restaurare deriva din faptul ca obiectele aflate in nevoia de a fi restaurate sufera nu doar de defecte aparente, usor de depistat si inventariat, ci mai ales de vicii si defecte ascunse pe care nu le vei putea cunoaste si adresa decat prin atacarea lucrarii si "deschiderea pacientului" pe masa de operatie. Unele defecte ascunse lasa urme si la suprafata ramelor, de pilda sub forma unor crapaturi specifice acolo unde exista un nod, un cui sau o lipitura subrezita in lemn, dar de cele mai multe ori defectele ascunse sunt exact asa cum le spune si numele, ascunse vederii. Un restaurator corect nu poate trece peste aceste defecte si trebuie sa le corecteze pentru a putea continua sa lucreze pe un teren sigur. Ori tocmai natura si numarul acestor defecte ascunse si durata repararii lor fac o simpla ruleta din orice tentativa de estimare a complexitatii si duratei si implicit a pretului restaurarilor.

Aviz visatorilor. Sumele platite pentru restaurari par uriase la prima vedere chiar si celui care le cere, dar in realitate ele se dovedesc mereu a fi insuficiente. Va pot zice doua lucruri: 1) n-am auzit pana acum de restauratori care sa se fi imbogatit doar din munca asta si 2) m-ati pune in mare dificultate daca mi-ati cere sa numesc repede o lucrare anume la sfarsitul careia sa fi fost multumit ca am facut nu numai o treaba buna, dar m-am ales si cu un profit de pe urma ei. Personal privesc spre restaurari ca spre painea mea neagra pe care o mananc fie de foame, fie din orgoliu sau placerea de a fi util unui prieten sau unei institutii la care tin. Ramele pe seama carora imi construiesc acest mic curs de restaurare n-au facut nici ele exceptie de la regulile si statisticile mentionate mai sus.

Pe afara e vopsit gardul...

La propriu si la figurat, pana la sfarsit. Sa ma explic. 

Cele sase rame apartin unor lucrari de Theodor Aman. Acest pictor a fost un "boier" cum le zic eu artistilor care-si doresc rame bune si foarte bune in jurul lucrarilor lor, stiind ca incadrarea schimba nu doar aspectul si pretul, ci poate schimba chiar destinul unei lucrari. Aman obisnuia sa isi comande rame bune, din Franta, si nici de data asta legenda lui nu s-a dezmintit caci toate cele sase rame au fost executate manual si au fost aurite cu foita de aur de 23,75 karate, lucru pe care l-am determinat, prin comparatie, cu ajutorul atlaselor de produse ale diversilor fabricanti de foita de aur. La acest nivel consider ca nu mai e nevoie sa subliniez diferenta intre asa zisa foita de aur (Schlagmetal) si adevarata foita de aur.

Am motive sa cred ca si aceste rame au fost executate undeva, intr-un atelier din Franta, desi nu am vazut nici o eticheta sau emblema lamuritoare in aceasta privinta si asta e ceva ciudat, ramele avand aparent toate atributele pentru care ar fi meritat sa fi fost "semnate". La o prima inspectie toate cele sase rame mi s-au parut surprinzator de solide, in sensul ca imbinarile erau si dupa mai bine de o suta de ani foarte ferme si sanatoase, asta datorandu-se in special cheii italiene (lap joint, engl) in care erau inchise ramele, spre deosebire de ramele franceze pe care le intalnisem pana atunci si care erau imbinate prin taiera sipcilor la 45 de grade, fixate mai apoi cu clei de oase si cuie, din ambele parti, plus o pana lunga si oarecum ascutita, cu un profil in coada de randunica, care se introducea in canalul practicat pe spatele ramei, de-a curmezisul imbinarii. Solutia de imbinare aleasa de constructor a fost una fericita, imbinarile ramelor fiind astfel "cusute" foarte durabil. (Foto. 04)

Foto. 04

Foto 05

Surpriza a venit insa de la lemnul folosit care, spre deosebire de tot ce stiam despre ramele francezilor, era din categoria C, adica lemn de constructii sau de foc, plin de noduri si alte defecte (Foto 05 si 06), pastrand inclusiv miezul sau pulpa lemnului (vezi Foto 04), portiune care este extrem de instabila si care sfarseste intotdeauna prin a produce fisuri adanci (vezi Foto 04) si distorsiuni in lemn. A fost o mare surpriza pentru mine sa vad ca sase rame lucrate manual si aurite in aurul cel mi pur au fost construite atat de meschin. Lemnul a crapat ca toate visele, asa cum era de asteptat, si cu siguranta s-ar fi corfit si deschis la imbinari daca n-ar fi fost pentru virtutile sistemului de imbinare, judicios ales, in nut si fether (limba, pana?).

 Foto 06

 Foto 07

Foto 08

  

Ramele au mai fost atinse candva, in trecut, de maini nepricepute (restauratori prost instruiti) care au stricat ramele nu numai prin lipsa lor de talent si cunostinte, dar mai ales prin aceea ca, dupa ce si-au desavarsit "opera", probabil in epoca comunista, neavand foita de aur laindemana au folosit Schlagmetal si, vazand probabil diferenta de culoare si luciu intre locul reparat si restul ramei, au recurs la vopseaua de bronz. Ori suprafata acoperita cu pulbere de bronz are o aparenta mata si pamantoasa prin comparatie cu aurul sau Schlagmetal-ul. Vazand ca au sarit din lac in put, restauratorii nostri de odinioara si-au luat libertatea de a uniformiza aspectul ramelor prin pictarea lor in intregime cu vopsea de bronz. Operatia a mascat bine nepriceperea lor, dar a provocat o dauna ireversibila ramelor in sensul ca, ramele fiind aurite initial cu ulei (Mixtion), vopseaua de bronz nu mai putea fi inlaturata fara a ataca si inlatura totodata si stratul de aur de dedesubt.  Asta inseamna ca, inevitabil, dincolo de restaurarea fizica propriuzisa, ramele necesitau a fi in final complet reaurite ceea ce, din punctul de vedere al standardelor de restaurare, este o blasfemie dar din punctul de vedere al restauratorului o usurare, pe care o voi explica la vemea potrivita.

S-a purces la curatarea ramelor atat de bronz cat si de aur. Iar aici ne asteptau ultimile surprize. Ornamentele se tineau intr-un fir de lac sau prin "sinergia faptelor" si cadeau unul dupa altul, bucati-bucati, atunci cand nu mai era vopseaua de bronz care umpluse crevasele si capilarele sa le tina, solidificand ansamblul stucaturii. De parca curatirea si reatasarea bucata cu bucata a ornamentelor cazute nu era de ajuns, acum se zareau in toata hidosenia lor si urmele reparatiilor anterioare, basca ceva de neimaginat pentru niste rame de calitatea si valoarea acestora: ornamentele fusesera fixate in cuie atunci cand mai erau flexibile si incasante, ceea ce denota o graba si o superficialitate inimaginabila din partea constructorului francez (vezi Foto 07 si 08). Numeroase cuie n-au fost niciodata chituite iar aurul de aproape 24K a fost asternut deasupra, asa cum si noi, romanii, pana nu demult obisnuiam sa turnam asfaltul direct peste pamant si praf, pe principiul ca multi vad si putini pricep.

Aceste vorbe fiind spuse, citite si intelese, va va veni mult mai usor sa urmariti si sa intelegeti puzderia de imagini cu care am sa va retin atentia incepand cu postarea urmatoare.

Va continua

---------------------------------------------------------------------------

ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor.    www.roscas.ro

---------------------------------------------------------------------------

Reproducerea integrala sau partiala a acestor articole este permisa cu acordul scris al d-lui Cornel Rosca.

Va multumim pentru intelegere. Adresa de contact este RameRoscas@aol.com