vineri, 20 ianuarie 2012

Restaurarea unor rame Aman (partea a III-a). Ravagiile timpului.







*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  exista TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                            
*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)                                                      
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                           
*                                                                                                                                             
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 


       
 
Foto 09
        
                       Foto 10                                                          

Pentru inceput vom inspecta atent starea initiala a ramelor in scopul determinarii numarului si gravitatii defectelor de constructie precum si a daunelor suferite de acestea in timp.  In calitatea mea dubla de constructor de rame si de restaurator sunt in deplin control a ceea ce urmeaza sa se intample pentru ca, dupa o expresie [draga mie] de-a doamnei director Roxana Teodorescu, eu sunt tatal si doctorul ramelor [lor]. Ma intereseaza prin urmare nu doar lipsurile fizice si vatamarile care trebuiesc tratate, ci si defectele de constructie care mai pot fi corectate sau izolate, prin aceasta oferindu-mi o sansa suplimentara de a face o lucrare de restaurare durabila si de foarte buna calitate.

Sa dam un exemplu de interventie la nivelul constructiei ramei. Daca o rama are colturile larg deschise si se mai tine impreuna doar prin cateva cuie, asta inseamna serioase defecte de imbinare, de pilda, constructorul ei a folosit doar clei si cuie, iar acestea din urma fusesera fie prea putine, fie prea scurte, ori necorespunzatoare ca forma etc. Orice relipire a ramei aflate in aceasta conditie nu va rezolva natura subreda a imbinarilor si, daca se ignora aceste defecte de constructie, mai devreme sau mai tarziu imbinarile vor ceda din nou.  Desi interventia mea la acest punct ar modifica amprenta superficialitatii tehnice originale, daca si proprietarul ramei este de acord, eu prefer sa refac integral imbinarile in sensul ca voi desface complet rama, voi curata si apoi reimbina rama, de data asta folosind si cateva dibluri sau biscuiti, la interior, ceea ce le va face chiar mai durabile decat au fost ele realizate initial. In final, interventia aceasta ramane invizibila ochiului, ascunsa fiind in interiorul corpului ramei, dar prin aceasta interventie imi ofer un obiect stabil si rezistent asupra caruia sa continui munca de restaurare, iar proprietarul /proprietarii viitori ai ramei/ se aleg cu o lucrare bine executata si forte durabila. 

De subliniat ca in restaurararea ramelor antice e nevoie de toata stiinta, experienta si rabdarea restauratorului pentru ca acesta este constrans a reface partile lipsa sau pe cele deteriorate, fara a se atinge de restul "sanatos" al ramei, adica fara a depasi mai mult decat este strict necesar suprafata de lucru. E ca si cum s-ar impune constructorilor sa ridice un zgarie nor la intersectia dintre doua strazi centrale fara a intrerupe sau periclita deloc traficul rutier si pietonal normal. Mai mult, in final e de asteptat ca zonele restaurate sa fie perfect integrate in "peisaj" si imperceptibile ochiului neinstruit sa vada si neavertizat sa caute intr-o anumita directie. Aceasta performanta implica nu doar cunostinte tehnice vaste dar si capacitatea de a discerne intre cele mai fine nuante de culori, volume si luminozitate. Fara nicio exagerare, un bun restaurator trebuie sa fie cel mai bun artist printre tehnicieni si cel mai bun tehnician printre artisti, un formidabil falsificator a carui munca nu incalca legea. 

In cele ce urmeaza ne vom ocupa separat, mai intai de doua rame Aman cu panouri canelurate, si apoi de alte patru rame realizate intr-un stil hibrid. Toate cele sase rame au au fost foarte probabil construite in Franta, in a doua jumatate a secolului XIX si au ornamentele aplicate, fiind original aurite in foita de aur de 23,75 K.
Multimea defectelor si daunelor suferite de rame pe parcursul timpului, inclusiv cele aparute din vina celor care au incercat sa le restaureze si le-au acoperit cu vopsea de bronz, a facut imposibila salvarea suprafetelor aurite originale. Aceasta nefericita imprejurare a usurat insa considerabil munca de restaurare prin aceea ca nu am mai fost obligat  la respectarea riguroasa a regulilor descrise mai sus si am putut reauri si repatina ramele in intregime, fara emotii in foita de aur de 23,75K.

Iata doua imagini din timpul muncii de curatare a vopselei de bronz, proces in care s-a pierdut totodata si foita de aur originala, ramanand pe rama doar bolusul galben. Hainele groase stau dovada faptului ca in acea zi friguroasa ventilatoarele pompau masiv aerul viciat in afara incaperii si inauntru era la fel de frig ca si afara (vezi Foto 09 si 10).

Iata mai jos si un foarte sumar inventar imagistic al deteriorarilor suferite de ramele Aman pe parcursul timpului.

Foto 11

Foto 12

 Foto 13

 Foto 14

Foto 15
                                                                                                                                 VA URMA


---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor.    www.roscas.ro
---------------------------------------------------------------------------


Reproducerea integrala sau partiala a acestor articole este permisa cu acordul scris al d-lui Cornel Rosca.
Va multumim pentru intelegere. Adresa de contact este RameRoscas@aol.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu