marți, 31 decembrie 2013

INRAMAREA, IN TEXAS, A UNOR PICTURI ITALIENE DIN SEC. 18 IN PATRU RAME ROSCAS

Intr-una din zilele anului 2011 sau 2012, o veche clienta din Houston, Texas, imi solicita sa-i construiesc 4 rame speciale pentru niste panouri italiene din secolul al XVIII. Comanda ei se baza pe modificarea mostrei noastra de rama numita Herculane-114 (pe care o vedeti mai jos).
Astfel, cele patru picturi erau realizate pe lemn cu forme doar vag asemanatoare. Nu erau dreptunghiulare, ci curbate, oarecum in forma de cartus (in sensul heraldic) iar asta facea aproape inutilizabil ornamentul sgrafitat din colt, oricat de legitim parea el pentru perioada si stilul lucrarilor respective. Fiecare dintre rame urma deci sa incadreze o pictura cu un contur diferit dar, pe ansamblu, ele trebuia sa para identice ca forma si marime si, de asemenea, plauzibile ca vechime dar bine pastrate si asemanatoare ca patina.
Ramele dorite aveau 40 mm latime si sub aceasta "cortina" opaca am putut ascunde o parte dintre iregularitatile tablourilor, in interiorul unor falturi ciudate, ajustate astfel incat sa se conformeze contururilor specifice. Pentru a pastra rama ingusta, a trebuit sa-i modific profilul, inaltandu-l si largind portiunea aurita in dauna rotunjimilor de culoare neagra. Din SUA mi-au fost trimise, prin posta, contururile exacte ale tuturor celor patru tablouri si acele sabloane au fost reperele pe care le-am respectat cu sfintenie la construirea fiecarei rame in parte.
Iata in continuare cum se prezenta, la final, una dintre aceste rame, in intregul ei si in detaliu.

Cand ramele au ajuns la Houston ele s-au potrivit perfect cu tablorile pe care urmau sa le incadreze. Aceasta lucrare a fost un succes total atat de mare incat Mrs. Sarah Balinskas, clientul meu, mi-a trimis nu doar sincerele ei multumiri, cuvintele ei fiind reproduse pe site-ul firmei, in pagina de Referinte Profesionale, printre alte marturii si recomandari ale clientilor mei (http://www.roscas.ro/referinte.html) dar,  lucru total neobisnuit, si doua imagini cu picturile respective aseazate pe pereti, la locul lor, in casa unui bogat om de afaceri texan. Le vedeti si dumneavoastra mai jos.



*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  exista TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                 
*                 2) Firme publicitare Roscas     (blog specializat)
*                 3) Restaurari rame antice        (blog specializat)    
                   4) Face Book Rame Rosca's     (pagina de Face Book)                             
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                        
*                                                                                                      
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 

---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor.    www.roscas.ro
---------------------------------------------------------------------------



miercuri, 25 decembrie 2013

RESTAURAREA SI INRAMAREA UNEI ICOANE VECHI

Intr-una din zile un client mi-a adus la inramat o veche icoana a carei ferecatura era complet si din belsug acoperita cu vopsea argintie metalizata. Habar nu avea cum aratase icoana inainte de mutilare, dar se astepta sa-i curat si sa-i argintez ferecatura si apoi sa-i inramez icoana in stilul unei lucrari similare pe care o remarcase deja pe site-ul www.roscas.ro
Despre icoanele si ramele vechi acoperite cu vopsea aurie sau argintie stiu, din experienta, ca  adeseori ele ascund lucrari de valoare care reclama ample si costisitoare lucrari de restaurare, indepartarea vopselei de bronz in sine fiind o sursa de complicatii costisitostre caci, odata cu bronzul, adeseori se pierde nu doar patina originala dar si stratul original de aur aflat la suprafata lor (vezi si cazul restaurarii celor sase rame Aman de la Muzeul de Arta Craiova).

Pentru a curata ferecatura icoanei a trebuit, desigur, sa o desprind de pe blatul icoanei si iata ce am descoperit:
1) Ferecatura era din alama stantata
2) Icoana pictata pe lemn era binisor mai mica decat ferecatura ei si de aceea i-au fost adaugate, in fuga, niste sipculite pe margini pentru a o readuce in cote. Asta inseamna probabil ca ferecatura si blatul fusesera realizate in locuri diferite, sau ca suntem martorii unei greseli vechi ori a unei mostre de zgarcenie ...pioasa.
3) Ferecatura a fost vopsita otova cu bronz argintiu fara a fi fost mai intai desprinsa de pe blatul ei de lemn si fara a fi fost protejate zonele pictate. De aici au rezultat unele daune din cauza stropilor de vopsea ajunsi accidental pe chipul icoanei. Stropii au fost razuiti si s-au luat cu vopsea si grund cu tot,
4) ulterior s-a incercat indepartarea vopselei iar solventul folosit s-a scurs pe blatul de lemn patrunzand pe sub aureola si afectand pictura. Succesiunea asta de dezastre este vizibila pe suprafata din lemn a icoanei si chiar pe suprafetele picatate care par foarte neclare, probabil ca rezultat al stergerii solventului scurs sub ferecatura.

 Desi nu intra in zona obligatiilor mele, am curatat sumar petele de vopsea argintie fara sa ating insa zonele pictate ale blatuluiu dupa care, profitand de faptul ca ferecatura nu putea fi deteriorata in contact cu solutiile decapante agresive, am indepartat cu hotarare vopseaua.
 Ferecatura, odata curatata, arata atat de bine si frumos patinata incat am anuntat clientul despre ceea ce descoperisem si l-am convins sa pastreze ferecatura originala si sa inrameze icoana pe auriu in loc de argintiu, asa cum dorise el initial. Iata cum se prezenta icoana, inainte de a fi definitiv ferecata. In ultima imagine icoana este deja ceruita cu ceara microcristalina utilizata  doar in marile muzee zle lumii pentru protejarea suprafetelor antice, si, evident, inramata intr-o rama Roscas.

*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  exista TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                      
*                 2) Firme publicitare Roscas    (specializat)
*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)                                                    
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                        
*                                                                                                           
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 

---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor.    www.roscas.ro
---------------------------------------------------------------------------

marți, 24 decembrie 2013

Inramarea unei icoane populare de la 1889 si provocarile ei

Iata in continuare o icoana semnata Rina si Ilie Delureanu 1889. Stranepotul acestora, Doru Delureanu, din Craiova, a tinut sa inrameze aceasta fragila lucrare intr-o rama deosebita si asta l-a adus din nou pe la noi. I-am produs o rama simpla, cu panou albastru avand simboluri cristice scrijelate (sgrafitate) la colturi si, pe latura inferioara, sgrafitat numele primilor proprietari ai icoanei impreuna cu anul 1889.

Icoana tiparita are deja un fel de "rama", adica are un chenar floral incarcat. Astfel de icoane erau destinate oamenilor simpli care urmau probabil sa le prinda in pioneze pe peretii de la rasarit ai incaperilor. Asa stand lucrurile, am ales sa construiesc o rama simpla si sobra, ingusta si neteda pe care sa o particularizez printr-un albastra desuet, vechi si naiv, precum si prin ornarea colturilor cu niste simboluri cristice usor de recunoscut, scrijelite abia vizibil, cu mana libera, din prima, fara multa grija pentru executia academica a formelor, cam asa cum ar fi putut-o face bunaoara si Rina ori Ilie Delureanu ei insisi, acum 125 de ani. Gravarea numerlor sotilor Delureanu are un aspect mai caligrafic, dar amintiti-va ce caligrafie minunata aveau oamenii pe atunci si ce scrisori, plicuri si carti postale ne-au lasat.

Simbolurile crestine de la colturile ramelor sunt toate, fara exceptie, in pozitie erecta. Ar fi fost o impietate sa inclinam sau sa rasturnam acele simboluri pentru a le face sa se comporte ca niste colturi de rame obisnuite. Icoana propriuzisa a fost "laminata"  intre doua geamuri, la cererea proprietarului ei, pentru a nu ascunde vederii inscrisul original de pe verso si semnaturile strabunicilor lui. Cu exceptia ramei, din punct de vedere artistic inramarea asta nu aduce nimic special. Mai mult chiar, o piesa de hartie plasata intre doua geamuri nu este chiar o idee de aplaudat, dimpotriva. Dar a fost singura solutie care oferea acces facil si la spatele icoanei, asa cum si-a dorit-o proprietarul ei actual.


*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  exista TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                 
*                 2) Firme publicitare Roscas    (specializat)
*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)                                                    
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                        
*                                                                                                      
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 




---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor.    www.roscas.ro
---------------------------------------------------------------------------

sâmbătă, 21 decembrie 2013

Inramarea unui stilou Mont Blanc cu o uriasa valoare sentimentala

 Daca mai sus vedeti un mic bazorelief inramat, aflati ca se pot inrama aproape orice alte obiecte printre care enumar, la intamplare, doar cele cateva care imi vin in minte: steaguri, esarfe, crose si casti de hokey, manusi de box, manusi, bate si mingi de baseball, tricouri, primii pantofi ai copiilor dvs, jucarii, voalul, pantofii sau buchetul miresei, pipa si ochelarii bunicului, briceagul si undita pescarului, flori presate, scrisori de dragoste obiecte de lenjerie sau toaleta... Practic orice! Cel mai ciudat obiect despre care am stiinta ca ar fi fost inramat vreodata era balega uscata a unui elefant, un "trofeu" adus in America de catre un turist intors dintr-o minunata vacanta africana.  Iata mai jos un stilou Mont Blanc cu care s-a pecetluit un contract extrem de valoros cu o firma japoneza. Stiloul respectiv a devenit istoric pentru firma romaneasca si de aceea mi-a fost trimis spre inramare. Textul"shikata ga nai" inseamna in japoneza ceva in genul "nu mai dam inapoi, mergem inainte!". Dati clik pe imagine pentru a o vedea marita.

*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  exista TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                         
*                 2) Firme publicitare Roscas    (specializat)
*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)                                                    
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                        
*                                                                                                              
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 

---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor.    www.roscas.ro
---------------------------------------------------------------------------


sâmbătă, 5 octombrie 2013

Cum fotografiem goblenurile. Despre lumina.



Evident, cu trepied, fara blitz si fara geam pentru a evita imaginile "tremurate" din cauza miscarii,  "aplatizate" din cauza blitzului precum si suprafetele "fierbinti" datorate reflexelor de pe geam. In lipsa unui geam antireflex adevarat (cel care este usor matuit nu este geam antireflex desi ramarii adesea vi-l prezinta ca fiind celebrul geam antireflex) orice alt geam reflecta absolut totul in jurul lui ca o oglinda, inclusiv imaginea fotografului. Eliminati-l, ca n-aveti nevoie de el atunci cand fotografiati. E vorba despre geam, nu despre fotograf.

Exista mare diferenta intre lumina unui bec si lumina naturala a zilei pe care o primim de la soare. Chiar si lumina zilei variaza dramatic in in functie de ora, anotimp, vreme si calitatea aerului. Lumina de dimineata si de dupaamiaza cade sub un unghi piezis pe obiectele din jur si are o intensitate mai redusa. Unghiul piezis creaza umbre iar umbrele va sunt utile (daca nu sunt exagerate) pentrui ca ele pun in evidenta textura, punctele cusute, intr-o lucrare care este eminamente plata, fara relief. In schimb intensitatea si temperatura luminii de-a lungul zilei (da, lumina se masoara in grade de temperatura Kelvin (K)) e responsabila cu schimbarea nuantelor culorilor unui goblen, schimbare pe care o putem sesiza chiar si cu ochiul liber. Becurile emit constant aceeasi lumina, ceea ce va permite sa fototografiati toate goblenurile in aceleasi conditii "coloristice", indiferent de zi sau vreme, si sa va preocupati doar de unghiul sub care va luminati lucrarile in timpul fotografierii. Becurile care au pe eticheta lor temperatura de 5500 K sunt  cele cu "lumina naturala". Becurile cu filament au in general lumina de 3000 K si la aceasta lumina fotografiile vireaza puternic spre rosu sau galben. Lumina fluorescenta acopera o banda cuprinsa intre 3200 si 7500 grade Kelvin. De aici variatiile salbatice de culoare atunci cand folosim aceasta lumina.

Aparatul de fotografiat "vede" perfect dar nu are creier. Noi il setam sa redea ceea ce dorim sa vedem. Atunci cand facem o fotografie la lumina becului si setam aparatul pe iconita care arata ca un bec, de fapt spunem aparatului sa ne modifice culorile pozei ca si cum ea ar fi fost luata in lumina naturala. Cat de bine "traduce" aparatul foto aceasta comanda depinde insa de calitatea lui. Un aparat ieftin se va preface ca rezolva problema in timp ce unul bun se va apropia mai mult de adevar. Invers, in lumina fluorescenta de 7000 K setam aparatul de fotografiat pe iconita de neon si el va reduce temperatura luminii cat mai aproape de cea a luminii naturale, astfel evitand pozele acelea albastrui-verzui.

Imi permit sa va mai atrag o data atentia ca lumina naturala este o variabila. Ea nu e constanta pe durata zilei. Daca vreti sa va convingeti, faceti poze aceluiasi goblen, asezat sezat afara, in acelasi loc dar la diverse ore ale zilei si nu modificati setarile aparatului foto. Imaginile obtinute vor varia dramatic in culoare si chiar textura in functie de ora, anotimp si vreme. De aceea eu va recomand sa fotografiati toate goblenurile doar la interior si la lumina artificiala, in acelasi loc si de la aceeasi distanta, setand aparatul dvs mereu la fel, in functie de ce lmina aveti acolo (bec sau tuburi fluorescente). Daca lumina e aceeasi, unghiul sub care ea cade e acelasi, distanta de la care se fotografiaza e aceeasi, aparatul si setarile lui sunt mereu aceleasi, atunci toate pozele vor arata ca si cand goblenurile ar fi privite in acelasi timp si in acelasi loc. Si asta e mai important pentru privitorul fotografiilor decat oricum inselatoarea lumina a zilei.


---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor.    www.roscas.ro
------------------------------------------------------------------

vineri, 4 octombrie 2013

Adevarul despre inramarea goblenelor dar si despre inramarea artei in general.

 Icoana greceasca din sec. XIX in rama ROSCA'S

Doamnelor,
Inramarea este o ocupatie care se face oarecum dupa ureche, ramarii invatandu-si meseria pe furate si pe banii ...pacientilor lor. Inramarea este singura ocupatie banoasa si respectabila pentru care nu e nevoie de nici o scoala, diploma sau licenta. In America (pe care o cunosc bine) atelierele serioase sunt deservite de oameni cu pregatire artistica. Inaramarea ca afacere atrage acolo multi absolventi de cursuri medii sau superioare de arta. Dar nici macar in America nu este nevoie sa-ti certifici priceperea si aptitudinile de rameur. Primul client care iti trece pragul, te crede specialist in bransa ramelor si te plateste te-a incoronat ramar profesionist. Dupa un numar de astfel de clienti ajungi sa crezi ca ai un har al inramarii si te avanti in domeniu, uitand ca de fapt nu ai nici o calificare. Norocul ramarilor e acela ca inca si mai nesiguri si vocali decat ei insisi sunt clientii lor, cei care-i anunta din pragul usii ca nu se pricep si ca s-ar multumi cu ceva frumos si ...i e f t i n. E ca si cum ai spune cuiva ca esti surd, orb si lipsit de simt tactil dar ai un pumn de bani in buzunarul stang al hainei si ai incredere sa ti-i numere el.

Cat priveste solutia inramarilor de calitate, ea exista si nu trebuie reinventata, ci doar aplicata si la noi. Din pacate ramarii din Romania refuza sa o aplice din comoditate si pentru ca au o clientela docila si ignoranta iar concurenta nu le ameninta exista. Un ramar bun va sugereaza diverse inramari cu ajutorul a MII de mostre de rame si pass-uri. Unele dintre aceste mostre au fost primite gratuit, pentru altele a platit. Mostrele ramelor de calitate costa multisor, dar fara ele nu pot fi oferite solutii originale, solutii deosebite sau solutii istorice de inramare. Fara aceste mostre clientul nici macar nu afla ca exista si altfel de rame decat cele de calitate inferioara pe care ramarul le poate incropi el insusi, in camera din dos, din metraje prefinisate. Ramarii romani se inconjoara doar de mostrele cele mai proaste, adica cele care le sunt oferite gratuit sau pe care le pot incropi singuri, din resturi de metraje. Aici pana si galeriile de arta si casele de licitatii inrameaza sistematic lucrari foarte valoroase in baghete prefinisate, la ramarul lor favorit din coltul strazii. Dintr-un motiv sau altul, nici macar elita comerciantilor si colectionarilor de arta nu solicita inramari superioare. Si atunci cum sa gasiti dvs. rame deosebite sau doar potrivite pentru goblenurile pe care le coaseti cand afacerea ramarilor merge unsa si asa, intr-o tara in care pana si tablourile de patrimoniu sunt inramate in rame de oglinzi banale?!

De peste douazeci de ani livrez lunar, din Craiova, zeci si sute de rame de care americanii au nevoie si nu le gasesc in tara lor la calitatea sau pretul meu. Cele mai multre dintre rame sunt rame relativ simple, de design, realizate la comanda, pentru un tablou anume. Nu se intampla des sa mi se ceara un Ludovic al XIV-lea sau Imperial Francez. In schimb adesea mi se cere sa schimb culoarea unui detaliu sau a altuia, sa maresc sau sa micsorez ceva, sa adaug ori sa elimin anumite elemente din constructia ramelor mele tocmai pentru a le face perfecte in contextul tablourilor, goblenurilor, acuarelelor, fotografiilor sau desenelor de inramat. Inutil sa va zic ca pana astazi niciun ramar din Romania nu a avut vreo problema pe care sa n-o poata rezolva cu ajutorul metrajelor lui. Stiu asta pentru ca n-am fost niciodata solicitat de vre-unul dintre ei sa-l ajut cu vreo rama ovala sau intr-un stil istoric anume. Ori de la ei asteptati dvs. solutii inedite de inramare?!

Retineti ce va zic. Sunt un exemplu convingator al faptului ca fara cerere (cumparatori) ofertra superioara nu inseamna nimic. Voi, consumatorii trebuie sa va emancipati, sa doriti si sa cereti insistent ceva mai bun inainte de a vi se oferi macar partial ceea ce aveti nevoie. Ramarul nu-si va complica viata si nu va incerca sa va educe sa doriti ceva ce lui nu-i lipseste si nici nu are inca de vanzare si ii este greu sa afle cum si de unde ar putea face rost. O piata in care cumparatorii astepata docili sa li se ofere ceva mai bun este o piata inapoiata si nesofisticata. Desigur, cu timpul lucrurile se vor schimba dar mai aveti rabdare inca 10-15 sau 20 de ani? Tupeul (in sensul bun) clientului vine intotdeauna la pachet cu marimea veniturilor sale, care stim ca sunt modeste. Tocmai de aceea, n-ar trebui sa coaseti doar din placere, ca hobby, decat daca aveti existenta asigurata si va puteti permite lucrul asta. Tocmai pentru ca nu va prisosesc banii si nu va permiteti sa inramati cum se cuvine nici macar goblenurile de inima pe care le coaseti, trebuie sa cautati cai de a face din hobby-ul dvs o sursa de venituri suplimentare. In fond un goblen vandut bine va va permite sa coaseti sau sa inramati alte goblenuri. Simplu! Si atunci trebuie sa aflati ce anume si cum anume se vinde bine in zona goblenurilor si sa procedati in consecinta pentru a vinde si voi, fie si sporadic, la fel de bine. Nu stiu cat de bine coase d-na Elena Zidaru, si nici nu e treaba mea sa stiu sau sa apreciez lucrul asta. Ea se prezinta si se vinde pe sine si goblenele dumneaei foarte bine. Asta este ceea ce m-a atras si pe mine la dansa si rezultatul s-a vazut. Nu stiu cate goblenuri a vandut efectiv, si nu e treaba mea sa aflu. Precis a vandut mai mult decat cineva care nici nu incearca sa vanda sau o face in cele mai ezitante si diluate moduri cu putinta. In incheiere, daca imi permiteti, v-as indemna sa cautati modele de succes, sa le urmariti, sa le descifrati si sa le copiati. Daca copiati succesul, succes este si ceea ce veti dobandi.


---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor.    www.roscas.ro
------------------------------------------------------------------

luni, 30 septembrie 2013

Cand si de ce restauram rama unui tablou?

Reproducere de rama italiana din secolul XVI. Nu are nevoie de restaurare pentru ca e noua!
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  exista TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                            
*                 2) Firme publicitare Roscas    (specializat)
*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)                                                    
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                        
*                                                                                                                 
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 


Un potential client imi scrie:

"Buna ziua,   

Va multumesc pentru raspunsul promt.   Cand am spus restaurare, ma refeream strict la remedierea fisurilor gips-ului de la suprafata ramei. In rest, rama este intr-o stare buna. Ma gandeam ca suprafata ramei fiind plana si fara dantelarii sau motive complicate ar fi mai convenabil sa o restaurez decat executarea unei reproduceri. In al doilea rand, ma gandesc ca rama ar avea o vechime destul de mare si mi-ar fi placut sa o pastrez.   Eventual, mi-ar fi foarte util daca ati putea sa-mi dati doua optiuni:   
1. costul estimative al restaurarii (din ceea ce ati vazut in imagine) 
2. costul executarii unei rame apropiate ca aspect ca cea din imagine......"

Fragmente din raspuns.


"...Restaurarea ramelor in general este un drum spinos si plin de capcane.  Daca astazi cel mai mult va supara ciobiturile unei rame, dupa repararea lor veti remarca in chip suparator faptul ca rama este descleiata si deschisa la colturi. Si atunci va fi prea costisitor sa repuneti rama pe santier pentru remedierea acestui aspect care tine strict de uscarea lemnului ramei si comprimarea lui in mod inegal, mai mult pe latimea fibrelor decat pe lungimea lor. Daca ati rezolvat ciobiturile si structura lemnuluiu va vor deranja fisurile sau petele ei, etc. Proprietarul lucrarii va fi tentat sa impinga restaurarea ramei pana la punctul la care va descoperi cu groaza ca a dat o multime de bani pentru o rama care arata aproape noua si ca, asa "noua" cum este, rama nu mai pare potrivita pentru un tablou care are, desigur, o alta varsta.

Chiar si dupa restaurare rama trebuie sa aiba o vechime compatibila cu a  tabloului pe care-l incadreaza sau cu epoca in care acesta a fost realizat. Asta inseamna sa fie credibila. Or, dupa multe decenii sau sute de ani, ramele nu mai sunt ce au fost la inceput. Se deschid la colturi, se fisureaza, le mai cade "gipsul" de pe muchii pe ici-colo, mai sunt lovite sau scapate, devin patate fie prin accidente, fie prin simpla oxidare. Pana si insectele isi semnaleaza prezenta prin minuscule pete maronii, amintiri ale festinelor pe care le-au trait si a urmarilor lor. Si iata ca ne-am intors de unde am plecat. Ca o paranteza trebuie sa va zic ca, printre altele, noi producem copii ale ramelor de epoca, asa numitele reproduceri de rame antice. Acestea sunt de fapt rame noi care sunt tratate astfel incat sa devina credibil antice. Adica le supunem tuturor torturilor pentru a le face sa arate ca si cum au traversat secolele. Toate cele ce pe dvs va deranjeaza la rama dvs. abia devin medalii de merit pentru reproducerile noastre si suntem platiti foarte bine sa le facem sa arate asa. 




Sper ca nu v-am plictisit, dar am incercat sa explic cateva lucruri greu de acceptat daca sunt doar enuntate, asa, pur si simplu.

1) Scopul si motivele restaurarii trebuie precis stabilite pentru ca este foarte probabil ca un obiect vechi sa aiba si vicii sau defecte ascunse care trebuie tratate sau ignorate cu acceptul si pe cheltuiala proprietarului ramei.
2) O reproducere este aproape intotdeauna mai ieftina decat o restaurare. Nu stiu ce dimensiuni are rama dvs. si deci nu va pot da inca un pret aproximativ. Din ce vad in fotografia pe catre mi-ati trimis-o, insertia alburie (pass partout) nu pare sa fie in suferinta si atunci nu are rost sa o reparati sau sa o schimbati.
3) Anumite defecte sunt inerente imbatranirii ramelor si ele sunt dovada varstei, devenind parte din patina acelei rame. Ele trebuie sa ramana acolo unde sunt.
4) Se restaureaza doar ramele valoroase din punct de vedere artistic si/sau istoric DACA au suferit urmare a unor inundatii, incendii, lovituri sau au fost pastrate in conditii improprii. Unul dintre motivele frecvente pentru care ramele ajung la restaurat este si acela ca au mai fost restaurate inainte, defectuos, de specialisti de ocazie. Acesti restauratori de ocazie sau restauratori scoliti dar neinstruiti si in domeniul specific al ramelor provoaca daune mai extinse si mai costisitoare ramelor deacat toate celelalte motive enumerate mai sus si fac din restaurarea lor profesionista o afacere obligatorie. Ei imi amintesc de geamgiul ambulant din copilarie, cel care umbla cu geamurile in spate prin cartier, anuntandu-si prezenta prin strigate;  se oprea sa priveasca la copiii care jucau fotbal pe strada, indemnandu-i sa suteze in minge ca barbatii, in speranta ca una dintre ghiulelele lor va provoca un accident si el va avea de inlocuit geamul spart.  Sase rame de la tot atatea tablouri de Th. Aman, apartinand Muzeului de Arta Craiova, au trecut candva prin atelierul meu, la restaurat, din exact acest motiv si trebuie subliniat faptul ca doar foita de aur de 23.75K folosita la reaurirea ramelor decimate de un asemenea restaurator a costat muzeul 5000 de dollari. Povestea restaurarii acestor "restaurari" o gasiti intinsa pe 12 episoade, undeva in arhiva acestui blog."






---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor.    www.roscas.ro
------------------------------------------------------------------