miercuri, 23 februarie 2011

Rame fotografice ROSCA'S, sau galeria ramelor fara rival in lume (partea a II-a)




*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  exista TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                            
*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)                                                    
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                        
*                                                                                                                                           
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 

Rame fotografice finisate in aur de 22K

Ce e mai importanta, fotografia sau rama? Evident ca fotografia. Fotografia poate avea valoare artistica uneori, dar intotdeauna are o valoare sentimentala imensa, greu de masurat. Inramam fotografii pentru ca ne face placere sa revedem niste oameni apropiati sau momentele deosebite din viata noastra. Intre rama si fotografia inramata, intotdeauna cea din urma trebuie sa prevaleze vizual si de aceea ramele fotografice de bun gust nu vor rivaliza cu poza niciodata pentru atentia privitorilor. O rama fotografica izbutita este acea rama care, fara a fi neaparat minimalista in conceptia si   formele ei, nu se impune, nu se zareste decat daca vrei sa-ti iei ochii de la fotografie. Dar dincolo de faptul ca rama sprijina fotografia cu eleganta si discretie, ea mai face si trecerea de la imagiunea fotografica la ambianta biroului, semineului, pianului sau policioarei pe care este asezata si de aceea e bine sa aiba accente de culoare care se vor armoniza fie cu ceea ce se intampla in fotografie, fie cu ceea ce se gaseste imprejur. Ramele opulente, masive, lucioase pot fi facute si din argint sau aur masiv, ca tot tipa la privitor si-si ridica poalele in cap, ca mahalagioacele.

Trebuie amintit macar in treacat ca fotografiile nu se pastreaza niciodata in contact cu geamul ramei deoarece, in anumite conditii, suprafata rece a geamului condenseaza inevitabil umiditatea din atmosfera si atunci suprafata fotografiilor se inmoaie si se lipseste de geam, incurajand aparitia si dezvoltarea mucegaiului, iar fotografia este distrusa fizic. Pentru a tine fotografia la o distanta de cativa milimetri de geam aveti doua posibile masuri de luat: fie folositi o paspartura, fie niste baghete separatoare, niste distantoare plasate intre geam si fotografie. Fotografiile astfel indepartate de geam castiga si o misterioasa adancime, o umbra subtila in jurul lor, ceea ce nu e decat in avantajul acestora.

Ramele fotografice din colectia Rosca's va sunt prezentate fara paspartura deoarece, pe de-o parte, imaginile separate ale ramelor si fotografiilor au fost asamblate pe calculator, pe de alta parte pentru ca, in calitate de producator de rame, eu intentionez sa atrag atentia clientilor mei asupra ramelor, nu a inramarilor. Cu inramarile se ocupa alti profesionisti, respectiv ramarii din numeroasele centre si ateliere de inramare din toate localitatile tarii.

Iata pentru inceput o serie de rame zvelte care, prin simplitatea lor, desi bine "imbracate si frumos asortate", ajuta imaginile si nu concureaza pentru atentie sau importanta cu fotografiile pe care le incadreaza. Astfel de rame au de departe cel mai constant succes la public si la vanzari. Ca intotdeauna, sunteti la un singur clik distanta de o imagine marita

Rama de la fotografia batranului are suprafata, evident, aurita, si este decorata cu un fin chenar lustruit ("sclivisit cu colt de lup", pe limba vechilor auritori de icoane). Rama este patinata doar atat cat sa permita zarirea marcilor de aur, situate perpendiculara pe bagheta ramei, la granita dintre doua foite alaturate,  semne specifice acestui tip de aurire. In continuare un alt grup de piese din aceasi simpla si sobra linie de rame foto.
Pe suprafata ramei barbatului cu barba se pot remarca de data asta si mai bine marcile dintre foitele de aur. Gratioasa din stanga ar fi o rama in care detaliile sunt in intregime desenate si lustruite doar cu varful "coltului de lup" si, daca va uitati la imaginea marita, veti intelege cata munca a fost consumata cu acest prilej.
Continuam prin galeria ramelor fara rival cu un al treilea si ultimul grup de rame din aceeasi familie stilistica.


Cei care doresc sa vada si rame cu mai mult "relief" si forme mai bogate, sau mai suprinzatoare, sa-si puna ochelarii si sa priveasca mai jos.










Datorita tehnologiilor traditionale folosite la aurire, stratul de aur este foarte subtire si permeabil; puteti deci foarte usor ruina suprafata acestor rame prin udare si atingerea lor in aceasta stare. Retineti ca ramele de calitate muzeala nu se curata decat prin deprafuire cu o carpa moale si uscata, nu se ating in chip inutil si mai ales nu se curata niciodata prin metode umede. Daca, accidental, au fost udate se vor lasa sa se usuce in chip natural, fara a mai fi atinse.  

Aici se incheie capitolul ramelor fotografice finisate in aur. Clasificarea la care am recurs atunci cand am decis cum sa va prezint ramele fotografice imi pare acum cam obositoare desi, din punct de vedere didactic, ea este cea mai lesnicioasa metoda de a va deprinde cu diversele categorii si finisari de rame. Data viitoare va voi familiariza cu ramele argintii, mai exact cele finisate in foita de argint sau in aur alb. Pe curand.

---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor.    www.roscas.ro
---------------------------------------------------------------------------



Reproducerea integrala sau partiala a textelor si imaginilor publicate de Cornel Rosca pe acest blog este strict interzisa fara aprobarea scrisa a autorului (adresa de contact: rameRoscas@aol.com). Va multumesc pentru intelegere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu