miercuri, 11 aprilie 2012

Ramele si rolul lor in decorarea incaperilor. Solutii de design interior. (Partea a III-a)




*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  exista TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                            
*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)                                                    
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                        
*                                                                                                                                           
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 




Ramele, prin simpla lor geometrie, se fac ecoul altor elemente de arhitectura interioara. Iata, spre exemplu, cum grupajul de rame din imaginea urmatoare pare o reflectie a ferestrei din dreapta, largind spatiul si luminand incaperea intr-un mod subtil si surprinzator.



Vorbind despre geometrie, iata un exemplu in care ramele sunt grupate in mod ingenios, folosind coltul zidului interior, imprumutand o geometrie surprinzatoare unor pereti banali.

Plasarea unui tablou mare deasupra seminiului a devenit un lucru la fel de comun precum era pe vremuri existenta unei icoane in coltul de la rasarit al incaperii. Intr-adevar, o asemenea aranjare creaza un punct focal de maxima intensitate in living room-ul respectiv. Cu cat mai tari culorile, cu atat mai intens si efectul, asa cum se vede si in imaginea urmatoare.


In lipsa unui tablou mai mare, patru tablouri grupate asa cum se vede in imaginea urmatoare sunt la fel de expresive.
Ma bucur sa va pot atrage si aici atentia ca tablourile din aceasta imagine nu sunt uleiuri si nici fotografii, ci poate printuri sau documente vechi, harti vechi, diplome sau desene. Genul acesta de inramare este prea putin popular in Romania, ceea ce este pacat, caci denota o anumita delasare si prejudecata stilistica.

Cand vine vorba despre decorarea interiorului, unii cumpara ceea ce cred ca le lipseste iar altii se descurca cu ceea ce au deja laindemana. Este uimitor cate solutii excelente poate gasi o minte mobilata artistic atunci cand e chemata sa evolueze in limitele unui inventar limitat.  In cazul urmator urmator tabloul impunator de deasupra semineului este inlocuit nu cu alte tablouri mai marunte grupate corespunzator, ci de o rama goala (!!) care insa atrage atentia asupra unui obiect mic si pretios precum micuta urna antica din imaginea de mai jos.

Daca urna aceea mica si gratioasa e asezata pe un mic suport, pe perete, rama veche este pur si simplu rezemata de perete, rezemarea tablourilor de perete fiind un trend popular in decorarea interioarelor.

Aproape orice obiect poate fi un bun pretext pentru o inramare, daca rama este privita si ca un obiect cu propria lui valoare estetica, cu volume, umbre si straluciri utile arhitecturii interioarelor. O farfurioara decorativa, la fel ca si o bijuterie (sau, de ce nu, o colectie intreaga de bijuterii) sau un alt obiect mestesugit pot fi inramate cu succes. In aceste cazuri se folosesc asa numitele "shadow boxes".

Un alt exemplu de inramare in shadow boxes. Daca nu vedeti gemul nu inseamna ca el nu exista, ci doar ca geamul respectiv este geam antireflex adevarat, nu un simplu geam matuit pe o fata si care, la distanta la care se gaseste plasata farfurioara respectiva pe fundul ramei, n-ar mai fi permis privitorului sa distinga obiectul inramat. Geamul antireflex este obligatoriu folosit in atelierele de inramat unde trebuie sa ceri dinadins "regular float glass" ca sa ti se comande un geam... traditional, din cel cu reflexe. 

Placa ceramica decorativa inramata.

Bijuterii inramate in shadow boxes

Nu doar peretii pot fi decorati cu lucrari de arta inramate. Iata aici un exemplu spectaculos de usa  decorata. Tabliile usii acesteia sunt mai degraba pictate in stil arte povera, rezultand ceva cu totul neasteptat, unde forta si geometria grupului isi spune din nou cuvantul. Pentru o vreme am crezut ca imaginile de pasari erau cusute, dar la o considerare mai atenta imi apare drept nepractica si deci  improbabila aceasta ipoteza.

Usa "capitonata" artistic.

Tot ramele, bata-le vina, au contribuit si la impresia covarsitoare lasata asupra tuturor celor care au trecut vreodata pragul atelierului acestui rameur din San Francisco. Fetele pultului sau au fost decorate cu colturi si fragmente de rame vechi, adunate de prin magazinele si pietele de vechituri, fragmentele fiind debitate si fixate, dupa imaginatia autorului si, in final, vopsite pentru uniformizare (by Opolis Design). De data asta chiar ramele golite de continutul lor traditional au jucat rolul de berbece si ideea asta ne-a lasat fara cuvinte. Daca nu v-am convins inca de pacatul comis prin ignorarea ramelor in amenajarea interioarelor noastre, voi continua sa pledez pemtru aceasta idee si in episodul urmator. 

                                                                        (va continua)


---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor.    www.roscas.ro
---------------------------------------------------------------------------



Reproducerea integrala sau partiala a acestor articole este permisa cu acordul scris al d-lui Cornel Rosca.
Va multumim pentru intelegere. Adresa de contact este RameRoscas@aol.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu