Mostenirea italiana: cassetta, pastiglia, sgraffito, ponzonare, tabernacol ...
Istoria ramelor datoreaza enorm evolutiei artelor italiene. Mai jos vom ilustra prin cateva lucrari ROSCA'S patru dintre contributiile italienilor la aceasta frumoasa si pasnica evolutie.
Iata pentru inceput doua imagini de detaliu ale unor reproduceri de rame italiane gen Cassetta din secolul XVI.
Prin rame cassetta intelegem un anumit profil de rama foarte reusit din punct de vedere vizual si care tocmai de aceea a fost si este folosit frecvent de catre constructorii de rame pana in zilele noastre. E vorba in principal de un panou orizontal marginit de doua benzi in relief, una mai ingusta, inspre tablou si alta mai inalta si mai lata la exterior. De obicei aceste benzi aveau un profil in trepte sau "S"--uri de diverse marimi. Italienii, care au demonstrat in decursul timpului un inegalabil simt artistic, si-au realizat ramele cu multa economie, aproape cu zgarcenie. In aceasta perioada (dar si mai tarziu) ramele lor erau incropite din zeci de bucati de lemn prinse destul de banal intre ele, cu ajutorul cleiului (de oase sau piele) si al cuielor, cuie care in acea epoca aratau foarte asemanator caielelor (cu care se fixeaza potcoavele pe copitele cailor). Cuiele erau mesterite, evident, unul cate unul, de fierarul satului, si nu putem decat sa ne imaginam cat de pretioase trebuie sa fi fost ele in ochii celor care le foloseau.
Pe cat de nevolnice aratau acele rame privite din spate, pe atat de savante si grandioase le apareau ele privitorilor, ceea ce imi reaminteste ca nu suntem singuri in univers si ca impartim cu italienii grija noastra sporita pentru aparente (fatada casei si camera de oaspeti, straiele de sarbatoare). Bucatile netede sau profilate din lemn alcatuiau insa o structura surprinzator de rezistenta la interior si foarte armonioasa la exterior. Aceste forme si volume esterioare erau si mai mult inobilate prin sculptura, aurire si diverse tehnici decorative cum ar fi sgraffito (designul din aur este relevat cu ajutorul zgarierii vopselei aplicata peste suprafata aurita, asa precum se vede in imaginea de mai sus) si punzonare (engl. punch work- lovirea repetata a suprafetei aurite cu ajutorul unei scule cu varf dur care provoca mici indentatii stralucitoare si care in final defineau fondul unor elemente decorative incizate si lustruite de pe suprafata aurita a panourilor. Panoul ramelor cassetta era si locul in care, la nevoie, se puteau picta elemente decorative frumos stilizate in culori de rosu, verde, albastru si negru. Nu in ultimul rand panoul ramelor cassetta servea la sgraffitarea sau pictarea unor texte latinesti descriind tabloul si datand lucrarea. Fie din strengarie artistica, fie din calcul, textele acestea se remarcau prin grafia sobra presarata insa cu sincope si prescurtari ortografice specifice.
O alta tehnnica straveche de decorare a panaourilor cassetta poarta numele de pastiglia si ea consta in pictarea unor elemente decorative cu ajutorul a ceea ce Cennino Cennini numea gesso grosso. Iata mai jos un exemplu de rama decorata in tehnica pastiglia.
Ar mai fi multe de spus si despre tabernacole (edicule). De data aceasta ma voi limita insa sa va arat un exemplu de tabernacol sgraffitat, reproducerea unei piese din secolul XV aflata in posesia Metropolitanului newyorkez. A fost conceput pentru o lucrare spaniola, de unde si numele iberic de la baza ramei. Trebuie retinut ca acest gen de incadrari sunt inspirate din templele antice si ca la origini ele erau piese de altar.
Din Italia ele s-au raspandit in toata lumea fiind utilizate nu doar pentru tablouri cu subiect religios, ci si pentru cele cu subiecte grandioase de factura istorica, asa cum puteti vedea din urmatoarelr doua exemple de tabernacule originale din sec. 19.
---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor. www.roscas.ro
---------------------------------------------------------------------------
Reproducerea integrala sau partiala a textelor si imaginilor publicate de Cornel Rosca pe acest blog este strict interzisa fara aprobarea scrisa a autorului (adresa de contact: rameRoscas@aol.com). Va multumesc pentru intelegere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu