Cand artistii isi schilodesc propriile lucrari

Iata sfatul (util zic eu) pe care l-am dat prietenei mele, pictorita Vali Irina Ciobanu, autoarea lucrarii de mai sus. Rama nu-mi apartine si tocmai ea a prilejuit randurile care urmeaza.

Frumos tabloul tau. Ma deranjeaza insa monotonia si tristetea ramei, care pare trasa cu liniarul si zugravita cu rola. Sunt sigur ca ai putea sa o atingi si sa o farmeci cu mainile tale, facand-o mai putin previzibila si scolareasca. Nu lasa rama sa ramana asa cum iese ea din fabrica, pentru ca nici tu nu folosesti culorile direct asa cum ies ele din tub, iar ramarul are de facut bani, nu de armonizat sau indulcit lucrarile altora. Or aici, voi, artistii, comiteti o gresala imensa, omitand faptul ca 

1) rama poate ajuta si pune in evidenta lucrarea sau, dimpotriva, poate da cu ea in bezna sau in kitsch.

2) rama aleasa de autorul tabloului e considerata tabu si nu va mai fi schimbata.

Majoritatea artistilor se "scapa" cu multa inconstienta de grija inramatului sau isi inrameaza lucrarile precar si minimalist, dupa buget, uitand ca rama urca sau coboara lucrarea si ca o rama aleasa de artist va dainui. Proprietarii nu vor indrazni sa o schimbe deoarece, nu-i asa, ea este alegerea artistului si repflecta viziunea lui. Si atunci e ca si cum ati facut un copil frumos si destept pe care il schiloditi singuri pentru restul vietii din lene, indiferenta sau ignoranta. Tablourile voastre nu sunt gata pentru a calatori prin timp pana nu sunt inramate sa poata fi admirate de oricine. Or alegerea artistului este sfanta in ochii viitorilor proprietari ai lucrarii. Aveti prin urmare responsabilitatea unei inramari facute cu aceasi staruinta si har ca si lucrarea pe care vreti sa o incadrati. Nu va bazati pe faptul ca proprietarul va corecta ceva. Nu va indrazni s-o faca, la fel cum nu ar sterge si nici n-ar adauga ceva la tabloul dvs.

Cromatic vorbind, inramarea e buna, dar nu are viata. Rama e asa cum a iesit ea din fabrica. Expozitiile induc aici un cerc vicios pentru ca, neavand bani sa investiti in rame pe masura, pentru toate lucrarile expuse acolo, ajungeti inevitabil la ratarea ultimului pas, a ultimei tuse. Ramele alese de voi vor supravietui pentru ca sunt "de artist", si au fost cumparate odata cu tablourile, din expozitie sau din atelier. Or voi, artistii, cand puneti mana, nu decorati vitrine, ci faceti lucruri care dainuiesc si nimeni nu va incerca sa va mai gaseasca scuze sau sa va mai amelioreze lucrarile.  "Copilul" va pleaca in viata cu bagajul primit de la parintii lui.

Pentru a inlatura orice neintelegeri, voi spune ca m-am folosit de prilejul oferit de aceasta inramare pentru a oferi o idee pretioasa tuturor artistilor care isi doresc, fara nici o indoiala, ca arta lor sa fie pusa in cea mai favorabila lumina si sa fie recunoscuta si pretuita si de generatiile viitoare.

Dupa cum observatorul atent a remarca deja, reprosul prietensesc pe care-l fac Irinei este acela ca nu a personalizat o rama aleasa bine din punct de vedere cromatic, dar care e rece, monotona si impersonala prin modul ei de fabricatie. Un artist are infinite mijloace de a personaliza si potrivi o rama mereu mai bine cu lucrarea sa. Prin aplicarea unor wash-uri sau umbre, prin diverse marci, tuse sau lovituri, zgarieturi si alte efecte de uzura sau decorare, pana si cea mai banala rama confectionata din baghete prefabricate si prefinisate industrial, poate deveni interesanta si poate capata atributul de manualitate si arta pe care o rama confectionata din metraje nu-l are. Va garantez ca cinci minute de "magie" artistica, pusa in slujba ramei de data asta, va face o imensa diferenta, transformand cu totul o rama banala si trista. Este nu doar in puterea artistului dar este chiar responsabilitatea lui sa continue sa se exprime pe suprafata ramei, sa-si insuseasca si sa semneze si acest accesoriu indispensabil artei lor.

Asta imi da ideea unor demonstratii pe care le-as putea face in sensul celor de mai sus. Cred ca ar fi interesant sa vedeti cum niste rame banale, construite la atelierul de imnramari din coltul strazii, se transforma incantator prin simple retusuri sau metode de refinisare. 

*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *

*      Retineti ca  exista TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                            

*                 1) Rame Roscas                        (general)                                                            

*                 2) Firme publicitare Roscas    (specializat)                                                       

*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)                                                    

*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                        

*                                                                                         

*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 

---------------------------------------------------------------------------

ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor si firmelor clasice    www.roscas.ro

---------------------------------------------------------------------------

Artistii pierd bani la doua maini. Sau lipsa banilor si falsele economii.

*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * *      Retineti ca  exista TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                             *                 1) Rame Roscas                        (general)                                                            *                 2) Firme publicitare Roscas    (specializat)                                                       *                 3) Restaurari rame antice       (specializat)                                                     *                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                         *                                                                                                                                         *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *

Cu riscul de a va pune pe ganduri (ceea ce ar fi chiar echitabil, caci si eu am fost pus la fel de prompt pe ganduri cum veti cadea si dumneavoastra) si a parea ca imi ridic singur mingea la fileu, va voi relata o intamplare adevarata petrecuta cu nici trei saptamani in urma, in Las Vegas. Da, orasul pacatelor, dar nu despre pacatele alea vreau sa va povestesc.

De niste ani buni incoace mi-am luat obiceiul de a participa la o expozitie internationala cu profilul Arta si Rame care se tine la sfarsitul fiecarei luni Ianuarie in orasul din Nevada, cel care niciodata nu doarme. De data asta mi-am zis sa-mi surprind clientii expunand mai mult decat rame si am adus cu mine, din Romania, cateva dintre lucrarile mai mici ale unui artist talentat si foarte activ din Craiova. L-am chemat pe artist la mine, la atelier, si l-am intrebat in ce tip de rame si-ar vedea incadrate lucrarile pe care tocmai mi le incredintase cu scopul de a le duce cu mine la expozitie, in Las Vegas. Mi-am zis ca el era artistul, creatorul lucrarilor respective, si precis avea o mai buna idee despre ce ar da bine in jurul picturilor lui. Spre marea mea surpriza si usurare el si-a ales cea mai simpla rama neagra posibila, o rama subtire de 1,3 cm, asa cum foarte multi pictori contemporani se inghesuiesc sa foloseasca. Asta m-a bucurat caci aveam timp sa produc cele 5 rame de care era nevoie iar lucrarile urmau sa fie imbracate in chiar hainele dorite de creatorul lor.

A venit si vremea expozitiei. Intr-un stand mai mic dar debordand de frumuseti am facut loc pe perete, la vedere, si celor 5 lucrari despre care am amintit mai sus si am inceput sa primesc clientii. Acestia veneau, uneori in numar mai mare decat puteam eu si fiul meu sa le facem fata, comandau rame dar nici unul nu parea sa bage de seama lucrarile prietenului meu, artistul.

Asa au trecut primele doua zile ale expozitiei si perplexitatea mea crestea continuu. In a treia zi (si ultima) am avut sansa sa ma viziteze o veche clienta de care ma lega o lunga si sincera prietenie si pe ea mi-am permis s-o intreb, direct, ce parere are despre lucrarile respective. Mi-a zis ca, sincer, nu pricepea ca cautau acele lucrari atat de respingator inramate in standul meu, eu fiind recunoscut pentru gustul si calitatea ramelor pe care le produc. I-am zis ca ele sunt alegerea pictorului si mi-a retezat-o spunandu-mi ca niciodata sa nu mai cer parerea pictorilor in materie de rame, ei suferind mereu si pretutindeni de sindromul saraciei si facand cele mai paguboase alegeri in privinta ramelor. In continuare mi-a aratat, in cateva cuvinte, de ce ramele din jurul tablourilor respective erau cele mai jalnice si nepotrivite cu putinta. Si a incheiat cu o observatie pe care am pretuit-o ca fiind una dintre cele mai bune lectii cu care m-am intors anul acesta din Vegas [Thank you, Lisa]. "Artistii isi risipesc banii cu doua maini inramand ieftin si prost. Artistul da banii pe materialele de pictura, munceste sa creeze tablouri pe care apoi le inrameaza ieftin, adica prost, iar in final nu va vinde nici tablourile si nici ramele, ramanand in paguba. Mai bine platea pentru inramari bune, bucura ochii publicului cu niste lucrari remarcabile, si tot se gasea cineva sa-i cumpere vre-o lucrare. Iar daca vindea fie si un singur tablou isi scotea multe din cheltuielile facute cu celelalte tablouri si ramele lor."

Ciudat cum experiente personale vechi nu-ti vorbesc pana cand cineva sau ceva nu se intampla sa-ti reaminteasca despre ele. Iata mai jos o astfel de intamplare de viata, o intamplare care vine sa intareasca concluzia de mai sus. In lumea ramelor sunt foarte cunoscut pentru ramele acela fotografice pe care le vedeti pe rafturile din planul indepartat al imaginii din textul initial (de asemenea pe web site-ul www.roscas.ro sau in postarile de pe acest blog intitulate Time for a treat, sau galeria ramelor fara rival). Ei bine, cam cu o mie de ani in urma, adica atunci cand am inceput sa produc acele rame, neglijam cu incapatanata superioritate sa le finisez spatele pe motiv ca ala nu se vede si deci nu conteaza (basca nu aveam nici banii necesari pentru asta). Pretindeam ca eu eram rameur, ce dracu!? si asta ma scutea de orice alte sarcini. Fata si laturile ramelor aratau si atunci foarte bine, la fel ca si astazi, dar spatele era vopsit de mantuiala, precum gardul, in negru, iar capacul (easel back-ul) cu piciorus era facut din deseuri de carton izolant invelit intr-un autocolant imitand lemnul. Cu greu puteai gasi ceva mai kitschos de atat si nu cred ca exista umilinta mai mare decat sa ma pui astazi fata in fata cu o rama fotografica din acele vremuri... Aratam potentialilor cumparatori "marfa" mea si sesizam un amestec de interes urmat rapid si invariabil de o inefabila dezamagire care ducea la ratarea vanzarii. Cum nimeni nu-mi explica unde greseam, ajunsesem sa cred ca eu eram de vina, ca nu ma comportam si nu ziceam ceea ce trebuia zis si facut in situatia respectiva... Intr-un tarziu, un magazin specializat in rame fotografice, situat pe Madison Avenue, in inima Manhattan-ului, mi-a comandat 119 rame fotografice. Am luat primul avion spre casa si doua luni mai tarziu eram inapoi, in New York, ca sa livrez marfa in persoana (cu teama ca altfel nu-mi mai vad banii :) ). Patronul acelui magazin remarcase calitatile ramelor mele fotografice si pariase in sinea lui pe capacitatea mea de a le perfectiona. Cu timpul m-a convins sa pun copiile unor fotografii de epoca in spatele geamului, apoi sa-i ofer ramele in cutii frumoase, din carton caserat, precum cele in care se ofera bijuteriile si, lucru sigur, in asemenea cutii spatele ramelor mele devenea brusc cum nu se poate mai grotesc pana si pentru un orb. Dintr-odata am realizat ca ceva nu-i in ordine cu ramele mele si am preluat confectionatul pe masura si caseratul cutiilor cu un material de buna calitate, material in care am invelit apoi si spatele ramei. Voila! Dintr-odata aveam cu totul alt obiect in mana, unul de succes cu care nu-mi era deloc rusine, dimpotriva. De fapt abia atunci mi se facuse dintr-odata rusine cu ceea ce avusesem inainte. Diferenta s-a simtit imediat caci, desi am crescut simtitor pretul ramelor, ele au inceput sa se vanda spectaculos de bine. Era suficient sa le pun pe masa buyer-ilor si sa tac pentru a pleca de acolo cu o comanda. Un an mai tarziu, in vederea Craciunului, cel care-mi cumparase primele 119 bucati avea sa comande 1000 de bucati. S-au vandut acele prime 119 bucati? Cred sincer ca nu le-a vandut pe toate si ca mai tarziu, cand am aparut cu ramele imbunatatite, le-a trecut la pierderi. In schimb vindea noile rame ca painea calda, asa cum o face si astazi. Proprietatea unde functionez astazi (1400 mp de teren si peste 400 mp de cladire) am putut-o cumpara la un an distanta dupa ce imbunatatisem spatele ramelor fotografice. Pana atunci functionasem cam 3-4 ani, tot in Craiova, intr-o pivnita insalubra, de care nu-mi amintesc cu placere si unde, spre disperarea mea, plateam o chirie amenintatoare care crestea cam tot la fiecare doua luni. La vremea respectiva nu executam rame la comanda decat pentru intern, asa, ca sa-si formeze mana si ochii oamenii pe care-i pregateam. Alergam de fapt dupa un tren care pornise din gara si se indeparta de mine. Cu toata onestitatea voi recunoaste ca singurul lucru cu adevarat inteligent pe care l-am facut in acei ani de nesiguranta totala, singurul lucru care a contat cu adevarat si mi-a dat viteza, permitandu-mi sa-mi impun prezenta pe o piata ravnita de toata lumea, a fost sa infrumusetez modul de prezentare al ramelor fotografice. Daca nu faceam modificarea respectiva, intamplator, din ce in ce mai rar si cu cheltuieli din ce in ce mai mari, tot as mai fi prins vre-o comanda sau doua, mici ca volum si ca valoare. In lipsa recunoasterii generale si a banilor, vazuti ca rasplata a trudei si talentului, as fi renuntat la afacerea mea si astazi nu va mai scriam aceste randuri. Daca credeti cumva ca aveam bani atunci cand m-am decis sa imbunatatesc spatele ramelor fotografice, mai ghiciti odata! Lipsa banilor este doar scuza unor esecuri dinainte anuntate si deja acceptate. Tocmai pentru ca nu ai bani trebuie sa faci CEVA ca sa-i sporesti, nu sa strivesti cheltuielile, caci economiile saracului sunt cea mai stupida cale de... imbogatire. Economisirea aduce in final rezultatul dorit dar asta se va intampla abia peste o mie de ani. Putin cam tarziu pentru noi, astia, nu credeti?

--------------------------------------------------------------------------

ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor.    www.roscas.ro

---------------------------------------------------------------------------