vineri, 31 octombrie 2014

De ce nu mai au pret goblenurile?


De ce nu mai au pret goblenurile? Din aceleasi motive pentru care, in general vorbind, putine bunuri manufacturate (inclusiv ramele) isi mai mentin astazi pretul (exceptand creatiile unicat sau cele exclusiviste), iar faptul asta are legatura cu cererea si oferta, mecanismul implacabil al pietei:
    1) diminuarea sau disparitia cererii
    2) lucrurile respective pot fi produse astazi aproape identic, sau chiar mai bine, in mod industrial.
Ma tem ca nu toti cititorii mei vor fi incantati si cu atat mai putin convinsi cu un raspuns atat de laconic. Si atunci vom detalia putin mai mult subiectul.

Cateva scurte lamuriri. Simplificand mult faptele, voi spune ca lucrurile iesite din mainile omamenilor sunt bunuri daca ele folosesc la ceva, adica le sunt utile. Bunurile care sunt instrainate prin schimburi se numesc marfuri. Ele sunt dobandite pe piata prin schimburi in natura sau bani. Intentionat n-am zis "la" piata, ci "pe" piata  pentru ca piata e un concept abstract mai vast,  nu doar locul acela unde se strang targovetii in asteptarea clientilor lor. Piata este oriunde producatorul se intalneste cu cumparatorul pentru a schimba marfuri intre ei. Daca schimbul se efectueaza in natura el se numeste troc. Daca cumparatorul ofera si vanzatorul accepta o suma de bani in schimbul bunului-marfa (banii sunt si ei o marfa) atunci vorbim despre un proces de vanzare-cumparare iar suma respectiva se cheama pret.

Daca vi se pare ca pretul este o marime fluida, din moment ce el este stabilit prin intelegerea partilor, in functie de conditiile concrete ale pietelor locale respective,  sa stiti ca aveti dreptate! Pretul este un "animal" viu care difera de la un loc la altul chiar daca se refera la unul si acelasi produs. El creste si scade in functie de actiunea conjugata a cererii si ofertei pe fiecare piata in parte. Daca cererea scade, pretul va scadea si el. Daca ea creste brusc, pretul va creste si el si va ramane ridicat pana cand unul dintre ofertanti (concurenti) il va reduce voluntar, de exemplu ca urmare a folosirii unor tehnologii noi, mult mai performante. La randul ei, oferta saracacioasa si o cerere mai mare fac sa creasca preturile si invers, o oferta mai mare decat cererea inseamna scaderea preturilor.

Dar unde se situeaza marfa "goblen" pe piata de wall decor a zilelor noastre? Pentru a putea raspunde la aceasta intrebare sa analizam mai intai niste trenduri vizibile si cu ochiul liber.

Locuinta contemporana nu mai este spatiu de primire si socializare care era in trecut. Prietenii nu mai sunt invitati acasa, nu se mai organizeaza vizite, mese, aniversari si revelioane in cadru privat, ci doar in spatiul public, la restaurant si hotel. Prin urmare, locuinta devine treptat teritoriu privat dedicat exclusiv odihnei si intimitatii iar in aceasta situatie mentinerea si decorarea interiorului inceteaza de a mai fi considerate puncte de prestigiu personal necesitand cheltuieli majore. Tablourile, statuetele, bibelourile, vitrinele si bibliotecile care impodobeau odinioara spatiile de primire au ramas fara admiratori si de aceea nu se mai bucura de aprecierea si cautarea de altadata. Exceptie fac colectionarii. Locuintele moderne, spatioase sau stramte, sunt golas mobilate, simplu si ieftin decorate din necesitate, nu pentru ca asa au hotarat designerii si arhitectii, ci pentru ca viata moderna ne conduce in aceasta directie. Frunzariti revistele specializate in amenajarea si decorarea interioarelor si numarati cate tablouri zariti pe pereti si ce fel de tablouri sunt ele.  La acest tip de interioare s-a ajuns prin convergenta multor factori tinand de progresul tehnologic si social.  Vremea spatiilor inghesuite mobilate si decorate opulent, in stil ostentativ cult si pretios, de grija "parerii musafirilor", a apus. Gusturile estetice desuete pseudo-victoriene care alimentau candva nevoia nesatioasa de noi si noi bibelouri, tomuri, uleiuri si goblenuri romantice tin si ele de aceasi perioada. Cererea de goblenuri s-a prabusit laolalta cu cererea pentru tot ce insemna acel gen de decor interior.

La randul ei oferta de goblenuri a cunoscut transformari dramatice in ultimele decenii, niciuna dintre ele nelucrand in sensul mentinerii sau sporirii valorii acestui gen de lucrari.  Goblenul a incetat sa mai fie o arta in care se foloseau acul si atele vopsite, dupa nevoi, pentru a reda cu multa truda si cu talent niste imagini abia vizibile pe etamina pictata manual. In trecut un goblen bun era un unicat obtinut cu mare risipa de talent, la realizarea lui contribuind un tesator de etamina, un pictor si o persoana talentata avand cel putin simtul culorilor foarte dezvoltat si care practic picta, stergea si repicta cu acul si atele o imagine artistica abia vizibila. Cusutul si descusutul, coloratul atelor in nuantele dorite faceau ca goblenurile reusite sa respire nu doar truda dar si talent iar preturile reflectau aceasta reusita. Intre timp industria goblenului a avut grija sa puna orice persoana rabdatoare si meticuloasa in pozitia de a savarsi un goblen fara a mai avea nevoie de talent, de interpretari si ezitari, de vopsiri si retusari ci doar de rabdare si precizie. Industria a creat mii si mii de  kituri identice cuprinzand diagrame precise si atele necesare realizarii lucrarii. Tehnologic exista posibilitatea de a "coase" goblenuri impecabile pe masini coordonate prin calculator, dar asta ar insemna milioane de kitschuri extrem de ieftine si fara cerere pe piata. Si atunci s-a luat cu buna stiinta o decizie perfida de marketing si anume realizarea de kitschuri cu mainile unor persoane care vor deveni dependente de aceasta ocupatie si, neputand vinde, vor sfarsi prin a coase doar pentru sine. Caracterul kitscos al goblenului in zilele noastre este garantat de felul mecanic in care se prelucreaza si se multiplica imaginile si atele necesare, de tehnologia prin care se garanteaza obtinerea unor rezultate similare intr-un context in care talentul devine inutil si nerasplatit. Faptul ca la realizarea unui goblen se trudeste nesfarsite ore isi pierde orice relevanta din punct de vedere al pretului atunci cand lucrarea realizata este una dintre zecile de mii de lucrari similare care puteau fi, tehnologic vorbind, realizate mai usor si mai ieftin si altfel.
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  exista TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                            
*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)                                                    
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                        
*                                                                                                                  
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 
---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor si firmelor clasice    www.roscas.ro
---------------------------------------------------------------------------





vineri, 10 octombrie 2014

NOU CONCURS CU PREMII ROSCA' S PE FACEBOOK

NOU  CONCURS  CU  PREMIUL  de 500 USD in PRODUSE si SERVICII  ROSCA'S.
Castigatorul acestui concurs va deveni acela dintre dvs. care va dovedi ca e atat de bine familiarizat cu ramele ROSCA'S incat le poate recunoaste atunci cand le vede pe internet. Nu e un concurs usor, dar nici  premiul pus la bataie nu este unul de duzina.

DATELE si TERMENII CONCURSULUI.

1) Concursul incepe Vineri, 10 Octombrie si e deschis timp de 10 zile, pana Dumineca 20 Octombrie 2014.

2) Aveti ocazia sa recunoasteti ramele noastre printre fotografiile postate pe pagina de Facebook a d-lui David Poutre, proprietarul unui atelier de rame din Boston. Adresa acestei pagini este urmatoarea https://www.facebook.com/DavePoutre

3) Cercetati cu atentie acel site si cand credeti ca ati recunoscut rama sau ramele ROSCA'S intr-o imagine anume dati un share pe peretele dvs. acelei/lor imagini si la explicatii scrieti  "rame Roscas".

4) In final imi veti trimite un mesaj privat pe facebook mentionand cate imagini ati gasit si publicat pe peretele dvs in felul acesta. Mesajul acela va va identifica drept participant in concurs si mesajul trebuie sa-mi parvina pana cel tarziu Dumineca 20 Octombrie 2014 pentru a putea fi luat in calcul.

5)  Eu voi vizita pagina fiecarui participant pentru a verifica acuratetea selectiilor dvs. si voi da "Like" la acele poze care sunt corect atribuite. Daca nu suntem deja prieteni FB nu o voi putea face si deci va trebui sa ne inprietenim pe Facebook macar pe durata concursului. Daca nu doriti sa ramanem prieteni, dupa terminarea concursului, puteti oricand si fara suparare sterge numele meu de pe lista prietenilor dvs. Dar pe durata concursului, daca vreti sa participati la el, e nevoie sa fim prieteni.

6) Castigatorul concursului va fi declarat cel care a recunoscut si share cele mai multe fotografii in care a recunoscut corect produsele ROSCA'S.

7) Castigatorul dobandeste un vaucher in valoare de 500 dollari cu termen de valabilitate nelimitat. Cu acest vaucher el, sau cel care il va prezenta o singura data, va beneficia, la propria alegere, de produsele si serviciile profesionale ale firmei Roscas's SRL din Craiova.

Va multumesc cu anticipatie pentru in teresul si participarea dvs in concurs si va doresc SUCCES!!!

Cornel Rosca,
ROSCA'S SRL
www.roscas.ro


*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  exista TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                            
*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)                                                    
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                        
*                                                                                                                                      
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 
---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor si firmelor clasice    www.roscas.ro
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

vineri, 3 octombrie 2014

Capitalizarea insuficienta si urmarile ei



Mi se intampla destul de des sa constat ca firma stradala este ultimul lucru la care se gandeste intreprinzatorul roman prins in febra pornirii unei noi afaceri. Dincolo de lipsa de orizont si de intelegere a rolului firmelor publicitare, lipsuri care pot fi rapid corectate printr-o dsicutie cu clientul, ceea ce ma deprima este faptul ca, pe cand ajung la mine sa discutam despre firma viitoarei lor afaceri, multi dintre clienti mei sunt deja condamnati sa esueze lamentabil.

Ce ma determina sa pun un asemenea diagnostic sever si cum ii depistez pe acesti oameni? Simplu! Pe cand ajung sa comande firma ei au epuizat deja resursele financiare pe care se bazau in aventura respectiva. Si nu joaca teatru. Chiar sunt disperati sa gaseasca banii pentru terminarea lucrarilor sau, inca si mai rau, datoreaza deja proprietarului o chirie sau doua inainte chiar de a fi deschis usa localului lor pentru clienti. Or trebuie subliniat ca cel mai vulnerabil an din viata unei firme este primul an si ca cea mai raspandita cauza a esecului firmelor noi o reprezinta SUBCAPITALIZAREA, adica lipsa fondurilor suficiente pentru a pune la apa si a mentine la suprafata o afacere noua timp de un an de zile. Este statistic ca peste 80% dintre afacerile noi esueaza si este la fel dovedit ca o afacere noua nu produce profit mai devreme de 6-12 luni. Pentru a ajunge sa recoltezi ceea ce ai semanat e nevoie sa dispui de mijloace financiare suficiente pentru a traversa procesul acesta lent de ridicare in picioare si de urnire a unui business nou.

Capitalizarea suficienta este prima regula a pornirii unei afaceri si ea este adesea ignorata. Pentru a compensa o capitalizare insuficienta va fi nevoie de volume uriase de munca proprie si de echipa, de sacrificii de necrezut, precum si de nesfarsite resurse de noroc ordinar si extraordinar. V-o spune unul care a crezut si el ca poate porni o afacere sfidand primele doua legi ale businessului: (1) capitalizarea suficienta si (2) nu se fac afaceri cu rudele si prietenii. Nu ma intrebati cati ani am pierdut din cauza aceasta pana am putut spune ca m-am desprins de zona pericolelor aflate la tot pasul, ce munca de rob a trebuit sa depun, cat am suferit impreuna cu familia mea si de cat noroc chior am avut nevoie si, din fericire, am avut parte ca sa evit primejdiile inerente inceputului. Prin urmare nu va vorbesc din carti, ci din experienta proprie de  veteran al luptei cu resursele precare si de catar ignorant si infatuat. 
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  exista TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                            
*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)                                                    
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                        
*                                                                                                                                       
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 
---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor si firmelor clasice    www.roscas.ro
---------------------------------------------------------------------------