* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *
* Retineti ca exista TREI BLOGURI si UN WEB SITE "ROSCA'S"
* 3) Restaurari rame antice (specializat) * Retineti ca exista TREI BLOGURI si UN WEB SITE "ROSCA'S"
* 4) ROSCAS (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)
*
* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *
Trebuie stiut ca in Romania (si nu numai aici) exista o inclinatie spre nesinceritate care face ca numerosi comercianti si artisti sa-i zica "foita de aur" Schlagmetal-ului, numele german sub care este cunoscuta foita care imita aurul.
Cum deosebim foita de aur autentic de foita de Schlagmetal?
Incetul cu incetul, adica asa cum mi s-a intamplat si mie, in urma cu vreo 30 de ani, pe cand am intrat prima oara in contact cu foita de aur si cand, pentru o vreme, mi-a fost imposibil sa vad vreo diferenta intre obiectele aurite cu aur, respectiv cele aurite cu Schlagmetal. Eram la fel de neputincios ca in primul semestru din anul intai, atunci cand nu-i puteam inca deosebi pe cei trei colegi africani decat daca-i vedeam impreuna si-i luam dupa inaltime!
Dobandirea acestui tip de discernamant cere si ceva experienta practica pe langa indicatiile mele pretioase. Iata mai jos cele mai bune sapte indicii dupa care trebuie sa va ghidati atunci cand incercati sa deosebiti aurul de Schlagmetal.
1) Pretul. Raportat la aceeasi suprafata, imitatia de aur este de zeci de ori mai ieftina decat aurul. O carticica cu 25 de foi de aur de format 80 x 80 mm (totalizand o suprfata de numai 0,16 mp) se vinde astazi, in Romania, cu cca 60 USD. O carticica cu 25 foi de Schlagmetal, de forma patrata si cu dimensiuni de minimum 140 x 140 mm fiecare (totalizand o suprafata de 0,5 mp) costa cca 2,7 USD. Facand calculele, la suprafete egale rezulta ca foita autentica de aur este de cca 54 de ori mai scump decat imitatia (Schlagmetal).
2) Dimensiunile si fragilitatea materialului. Spre deosebire de foita de transfer (patent, engl, care este fixata pe suportul de hartie), foita libera (loose, engl) de aur va fi pur si simplu smulsa de pe pagina ei, rupta si botita prin simpla expirare in apropierea ei. Nu intamplator incepatorii in ale auririi isi tin literalmente respiratia cand manipuleaza foita de aur si intorc capul atunci cand expira. Foita aceasta se va lipi de degete la cea mai mica si diafana atingere, ea neputand fi manevrata cu mainile goale. Prin contrast, Schlagmetal poate fi manipulat cu degetele uscate si ceva atentie.
3) Aurul ramane stralucitor tot timpul si nu este necesar sa fie protejat cu lacuri sau verniuri, in timp ce Schlagmetalul neprotejat incepe sa oxideze de cum a fost scos din plicul etans in care se afla. Cu timpul suprafata de Schlagmetal va deveni verzui-maronie.
4) Prezenta lacurilor de protejare si a vopselelor pe suprafata obiectelor aurite tradeaza Schlagmetalul. Nu exista aspectul de "aur antic" asa cum exista cel de lemn vechi, ceramica veche. Obiectele din aur masiv sau cele aurite pot fi prafuite si murdarite (nu patate!!!), dar asta nu se intampa uniform, asa cum imbatraneste hartia sau tesatura, de exemplu. Tocmai pentru ca aurul nu cocleste niciodata, indiferent in ce conditii a fost pastrat, obiectele aurite cu aur real nu se protejeaza cu lacuri, iar aurul nu va ajunge sa aiba aspectul "inegrit de timp". De imbatranit va imbatrani lemnul si grundul de la suprafata ramei iar semnele imbatranirii acestor doua materiale se vor transmite si foitei de aur. Dar nu aurul se fisureaza si eventual se desprinde, ci grundul de pe rama se fisureaza si eventual se desprinde cu aur cu tot. Aurul insa se uzeaza prin stergere sau frecare, se roade, se toceste, dar ramane la fel de stralucitor, asa cum vedem ca se intampla si in cazul bijuteriilor din aur pe care le purtam zilnic (ex. verighetele, pandativele, bratarile). Prin stergere de praf si frecare foita de aur se uzeaza in timp si devine tot mai subtire si mai transparenta, incat la un moment dat se vor putea citi prin ea foarte limpede culoarea originala a suprafetei aurite.
5) Imperfectiunile de aurire. In mod manual nici aurul si nici Schlagmetalul nu pot fi asternute perfect pe suprafata de aurit. Foitele se vor cuta si char rupe uneori. Forma si contururile rupturilor acestora vor avea aspecte distincte si vor identifica cu precizie materialul folosit. Cutele foiteilor se for regasi si recunoaste cu ochiul liber pe suprafetele aurite caci ele se vor concretiza sub forma unor "zgarieturi" prin care se poate zari culoarea originala a suprafetei de aurit. Aurul fiind mult mai subtire si docil va lasa semne abia perceptibile pe suprafata aurita sub forma unor scurte (1-5 mm), rare si foarte delicate retele de "zgarieturi" zigzagate de grosimea firului din plasa de paianjen. "Zgarieturile" drepte, de grosimea firului de par (sau si mai groase), avand lungimi de 1-5 cm sunt semnele clare ale auririi cu Schlagmetal. La intersectia a doua sau mai multe astfel de "zgarieturi" se formeaza adesea un fel de insula triunghiulara (sau poligonala) unde foita de Schlagmetal nu a mai aderat la suprafata.
Ganditi-va in termeni de hartie de matasa si carton de cutii. Hartia este mult mai subtire decat cartonul, la fel cum aurul este mult mai subtire decat imitatia de aur. Rupturile si cutele din hartie si cele din carton arata total diferit exact din cauza grosimii lor diferite. La fel stau lucrurile si cu defectele din suprafele aurite cu foita de aur autentic si cele aurite cu imitatia de aur. Desenul defectelor din aur este extrem de delicat si retinut spre deosebire de desenul defectelor duprafetelor aurite cu Schlagmetal care este mult mai viguros, mai aspru si mai amplu.
Imaginea de mai sus exemplifica defectele de aurire cu Schlagmetal pe cazul concret al unei rame italiene din repertoriul Cavalli e Poli. Defectele sunt intntionat puse in evidenta de autorii acestei rame pentru ca ele trec drept patina in ochii necunoscatorilor si aspectul acesta a ajuns sa fie chiar cautat. Un exemplu de finisare superioara in Schlagmetal ne ofera imaginea a doua rerezentand doua detalii de rame de acelasi producator. De data asta culorile negru si rosu care strapung prin "uzura" si imperfectiunile foitei sunt savant dramuite si efectul estetic este unul deosebit (rama de deasupra). De data aceasta defectele de aurire sunt utilizate cu mai multa arta si sunt abil ascunse prin interventiile manuale experte ale finisorului de rame.
6) Alternanta artistica a suprafetelor mate si a celor lustruite sunt tipice obiectelor aurite cu foita de aur autentic. De fapt posibilitatea de lustruire a aurului este unul din motivele alegerii acestui material in finisarea ramelor. Aspectul uniform, fara portiuni lustruite, este semnul distinctiv al auririi cu Schlagmetal si mixtion.
7) Varsta obiectelor aurite. Imitatia de aur, Schlagmetal, este o realizare tehnica relativ noua. Obiectele aurite cu o vechime mai mare de 150 de ani sunt cu siguranta aurite cu foita autentica , nu cu imitatia ei.
In concluzie,
a) imitatia de aur fie nu poate fi valtuita la fel de subtire cum poate fi batuta foita de aur, fie lucrul asta ar face-o sa devina la fel de scumpa sau char mai scumpa decat aurul. Prin urmare foita care imita aurul ramane mult mai groasa.
b) foita de aur poate fi usor asternuta si facuta sa arate ca imitatia de aur, invers este fie imposibil fie nerentabil. Decat sa muncesti sa faci imitatia de aur sa arate ca aurul, va rog sa ma credeti ca e mult mai ieftin si mai simplu sa folosesti direct foita de aur.
c) foita de aur si Schlagmetalul se fixeaza pe ramele de aurit in doua moduri diferite. Totusi, foita de aur poate fi fixata in ambele moduri. Dar de ce ai trata foita de aur ca pe imitatia ei, facand-o sa para mai putin decat este? E ca si cum ati cumpara si folosi o limuzina Mercedes pe post de tractor. Se poate, dar e pacat.
---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S
SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are
capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau
reproducere in domeniul ramelor. www.roscas.ro
------------------------------------------------------------------
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu