Se afișează postările cu eticheta amenajari interioare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta amenajari interioare. Afișați toate postările

luni, 16 aprilie 2012

Ramele si rolul lor in decorarea incaperilor. Solutii de design interior. (Partea a IV-a)




*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  exista TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                            
*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)                                                    
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                          
*                                                                                                                                            
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 




Va semnalez o tendinta noua in modul de expunere prin rezemare al unora dintre tablourile inramate. Suntem deja obisnuiti cu tablourile fixate perfect vertical, la nivelul ochilor, sau usor aplecate in fata, daca sunt agatate deasupra acestui nivel conventional. Iata ca in unele cazuri tablourile sunt asezate mult sub acest nivel, poate direct pe pardoseala, si atunci ele trebuie aplecate invers, pe spate, pentru comfortul privitorilor, asa cum putem vedea in urmatoarele patru imagini.




E bine de retineti ca genul acesta de expunere este un pic riscanta daca aveti copii sau caini in casa. Copiii pot provoca evidente stricaciuni, dar cainii? Ei bine, aflati ca in fiecare an am cel putin o rama care se intoarce la reparat sau trebuie refacuta complet deoarece a fost linsa de cainele proprietarului! Si nu asa, superficial, ci cu silinta si devotament canin, pana la lemn (era sa zic pana la os). Am si eu caini, dar nu am suferit niciodata stricaciuni din cauza lor. Sunt insa unii caini al caror miros este foarte dezvoltat si acestia vor detecta "aroma" cleiului de oase folosit la pregatirea gesso-ului (grundul care se da pe rama inainte de ornare, respectiv de finisare), fiind ispititi sa profite, precum copiii nesupravegheati intr-un magazin de dulciuri, si sa se trateze, daca tot se gaseste rama aceea intr-o pozitie accesibila. De obicei proprietarul ramei descopera prea tarziu apucaturile cainelui.

Peretii incaperilor sunt de obicei zugraviti sau tapetati in culori mai deschise ori mai inchise, dar niciodata in negru, asa-i? Iata insa ca un perete negru intre alti trei pereti albi sau gri deschis creaza enorm de multa energie ambientala iar un tablou in culori vii, asa cum se arata in imaginea de mai jos, il incendiaza de-a dreptul, ridicand aria respectiva la ponderea si atractivitatea unui semineu in care arde focul.


Iata mai sus un interior foarte sic si traditiona care asimileaza fara dificultate tabloul abstract de deasupra semineului. Din nou remarcam cu placere efectul unor pereti zugraviti in culori tari si neasteptate.

Iar pentru ca in aceasta serie de postari m-am referit insistent la contributia tablourilor (grupate sau nu) la economia estetica a interioarelor, iata in incheiere cum s-au folosit de tablouri designerii hotelului Venetian, din Las Vegas, atunci cand au decorat aceasta camera de oaspeti.


As putea sa va ofer nenumarate alte exemple de utilizare a tablourilor inramate in amenajarea interioarelor, dar nu vreau sa ma substitui designerilor de specialitate, rolul meu fiind acela de ai ajuta, daca-mi cer sprijinul, sa-si accentueze ideile. M-a intristat sa descopar cat de neglijate sunt tablourile si arta in general in solutiile de decor interior propuse in presa romaneasca de specialitate si asta m-a determinat sa demonstrez evidenta si sa va torturez cu aceasta rafala de patru postari.



---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor.    www.roscas.ro
---------------------------------------------------------------------------



Reproducerea integrala sau partiala a acestor articole este permisa cu acordul scris al d-lui Cornel Rosca.
Va multumim pentru intelegere. Adresa de contact este RameRoscas@aol.com

duminică, 18 martie 2012

Ramele si rolul lor in decorarea incaperilor. Solutii de design interior. (Partea I)




*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  exista TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                            
*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)                                                    
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                        
*                                                                                                                                           
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 




Tema aceasta ampla ma obsedeaza de ceva vreme, cam de cand am remarcat sfiala designerilor de a se folosi de rame in creatiile lor ambientale, fie ele moderne sau traditionale. Vreau sa cred ca aceasta absenta are deaface cu abundenta de kitschuri si raritatea ramelor de calitate pe piata romanesca. Daca-i asa, atunci aflati ca Rosca's exista tocmai pentru a va ajuta sa inramati in chip demn valorile de arta si sa amenajati cu gust casele, birourile, localurile si magazinele dvs.

Poate credeti ca peretii goi dau senzatia de spatiu incapator? Spatiu gasiti berechet intr-un hangar sau o hala, dar cine ar vrea sa se mute in ele ori sa lucreze in asemenea loc? Aveti o locuinta mica cu niste unghere mai intunecoase? Va chem sa castigati atat lumina cat si profunzime cu ajutorul oglinzilor! Ma voi folosi in continuare de arhiva foto a prietenului meu, Erik Jarmann, pentru a-mi ilustra pledoaria.

O oglinda mare, inramata in stilul si culoarea tocurilor usilor
 sau a mobilei din incapere deschide perspectiva si lumineaza 
incaperea mult mai interesant si eficient decat o poate face peretele gol. 

Dar daca, dimpotriva, problema dvs. este un perete gol? Surpriza! tot ramele va vor scoate si atunci din incurcatura, fie ca vorbim de arta fotografica, desene, aquarele , colaje sau picturi inramate. Cu imaginile urmatoare sper sa va conving de forta decorativa a grupurilor de rame. Cum, nu aveti ce inrama pentru a umple acel perete? Nu-i nicio problema! Ce-ati zice sa ne folosim de hartile unui atlas scolar sau chiar de hartile auto, asa cum s-a intamplat in exemplul de mai jos. Qui bella Italia!

O ambianta tinereasca si aerisita, dar haruita cu multa personalitate, in care 
designerul nu a fugit de rame, din contra, a cautat cu lumanarea ocazia de 
a le folosi. Si a facut-o, sa recunoastem, in mod exemplar! Inramarile sunt fara 
pass partout in ideea de a nu ingreuna citirea hartilor ca formand un intreg. 

Romanii sunt firi mai conservatoare si multi isi imagineaza ca nu pot inrama decat picturi, acuarele, goblene si oglinzi. Romanul isi pastreaza fotografiile in albume, ca banii in portmoneu, iar lucrurile prin sertare. Gresit, caci intr-o lume dezinhibata totul este de inramat! Iata cateva exemple neasteptate de inramari.
Trei bancnote exotice de prin tarile vizitate in vacanta 
dvs. constituie si ele un bun prilej de inramare.

Aici au fost inramate, intr-o rama de tip "shadow box", nici mai mult nici mai putin decat 
etichetele unor sticle de vin. Remarcati cum etichetele respective nu sunt toate fixate in acelasi plan, 
ci unele plutesc in fata altora, in timp ce cateva sunt intr-adevar montate pe suportul din spatele ramei.

Iata o invitatie la nunta inramata cu multa arta si gust.
Da, niste bijuterii arata extrordinar atunci cand sunt inramate

Pana si niste pungi de firma pot fi inramate si grupate pe un 
perete pentru a aduce culoare si veselie intr-o incapere.

Fotografiile inramate sunt foarte rar intrebuintate astazi in decorarea incaperilor si este pacat. Ce-i drept, au fost candva folosite prost si in exces de oamenii simpli si de aceea ideea de "poza inramata" trimite frisoane pe spinare la gandul ca ar putea fi ceva in genul bunicului cel chel, avand mustatile rasucite si pozand cu maxima seriozitate alaturi de consoarta sa cea grasa, rumena si vesnic zambitoare. Dar nu la asemenea imagini si inramari ma refer, ci la altele, mai spontane si unele chiar mai modeste, aranjate insa in grupuri de mare efect vizual. De fapt ideea gruparii tablourilor ne va insoti pentru multa vreme, iar acesta este doar primul episod dintr-un adevarat serial dedicat subiectului.

Da, nu este nici o eroare, aceasta este o baie!




Fotografiile inramate pot decora cu succes spatiul ingust din preajma scarilor interioare

Priviti ce puternica impresie lasa acest ansmblu de opt rame 
grupate strans pe perete. Pata de interes si de culoare este constituita 
din inramarea unor fotografii reprezentand gros planurile unei masini rosii de epoca. 

(va continua)_______
    
---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor.    www.roscas.ro
---------------------------------------------------------------------------




Reproducerea integrala sau partiala a acestor articole este permisa cu acordul scris al d-lui Cornel Rosca.
Va multumim pentru intelegere. Adresa de contact este RameRoscas@aol.com