Postarea asta nu si-ar fi gasit loc in blogul meu daca nu mi-as fi amintit cu amaraciune ca am fost cu regularitate dezamagit de atitudinea artistilor tineri pe care i-am ajutat cu cate ceva in viata lor studenteasca.
Am o slabiciune pentru artistii in formare si stiu cat de navalnici si de orgoliosi sunt, dar si cat de goale le sunt buzunarele, si atunci incerc sa ii ajut pe cei care au ajuns pe orbita atentiei mele.
Ma gandesc, de exemplu, la studenta bucuresteanca care ma ruga sa-i explic stilul de rame Barbizon despre care urma sa prezinte un referat la facultate. Disperarea ei era cu atat mai mare cu cat in limba romana nu existau texte tehnice sau academice pe tema ramelor. Am pierdut o noapte intreaga adunand imagini explicative si scriindu-i eu insumi referatul care a fost livrat prin email in primele ore ale diminetii. Nu stiu cum s-a terminat povestea deoarece, dupa ce am trimis referatul, nu am mai primit nici cel mai mic semn de viata de la tanara noastra.
Dupa o vreme, o alta tanara artista, de data asta din Cluj, avea ambitia sa-si prezinte lucrarea textila, intr-o expozitie studenteasca, intinsa pe un gherghef cu diametrul de 1 metru. Cum nu gasea nicaieri asa ceva a ajuns si la mine. Cand i-am spus pretul s-a auzit in telefon un glas pierit care se indoia ca bunicul ar fi in stare sa mai suporte si chetuiala cu rama-gherghef. Asa am descoperit ca vorbeam de fapt cu o studenta intretinuta in facultate din pensia si economiile bunicului ei si atunci am decis ca e momentul sa-i demonstram ca Mos Craciun exista si i-am facut si trimis gratuit ghergheful (pe care-l vedeti, mai jos in timpul lucrului).
Din pacate, nici de data asta nu am mai auzit nimic de la beneficiar dupa ce si-a primit cadoul. Povestea ramane neterminata, doar cu morala ca binele si raul sunt fetele aceluiasi taler.
As mai putea adauga si ale povesti trase parca toate pe acelasi calapod, dar ati prins ideea ca s-a cam uitat ce inseamna politetea si recunostinta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu