Au fost in istoria Romaniei cateva generatii vrednice si altruiste, care prin devotament si sacrificiu au inchegat si pus tara asta pe harta lumii. Din acele vremuri dateaza si stilul care s-a vrut neaos, stilul "neoromanesc", cules si recompus cu truda si sentimente patriotice din detaliile lucraturilor populare sau culte romanesti.
Mai jos va postez doua imagini cu rame triptic in stilul despre care am vorbit mai sus. Una este ebonizata, cealalta este argintata. In ce priveste ramele artistii vremii au considerat suficient de puternica si reprezentativa rama simpla, plana imbogatita prin abundente si migaloase incizii. Imi place sa folosesc acest exemplu pentru a demonstra ca orice efort facut in plus innobileaza si aduga valoare lucrului facut de mana omului. Va las a va imaginati cat ar fi valorat o astfel de rama cu si fara inciziile care-i acopera cu atata arta suprafata. Fara incizii reama ar fi fost o banala si ieftina utilitate laindemana orisicui. Rama neoromaneasca nu este complexa din punctul de vedere al arhitecturii ei, dimpotriva, e foarte simpla dar suprafetele ei plane sunt trudite cu mult gust si daruire. Din pacate foarte multi meseriasi contemporani urmaresc doar utilitatea si ajung sa vanda de fapt lemn brut cu cat mai putina munca sau arta incorporate in el. Cultul simplismului utilitar este si el responsabil de saracia poporului astuia care s-a invatat sa vinda in graba si ieftin cherestea si sa cumpare mobila scumpa de la altii...
